Despre complexitatea iubirii mi-am mai dat cu parerea. Doar
ca simteam nevoia unei completari: din toate tipurile de iubire, de ce punem
cel mai mare pret pe iubirea partenerului ?
Pentru
mine, iubirea “de baza”, primordiala, este de sine, a se traduce prin autoconservare.
Este prima pe care o simtim, avem nevoie sa traim, asta este forta ce ne
impinge. Abia apoi exteriorizam iubirea, catre obiect(lucruri sau persoane).
Relatia dintre om si obiect complica simplitatea iubirii initiale. Peste baza, pe
care o reprezinta “nevoia” personala, se adauga nivele, unul cate unul, pentru
a creea noi feluri de iubire: iti iubesti mama, cainele, viata sau partenerul;
simti instinctiv ca nu in acelasi mod, desi uneori cu aceeasi intensitate. Cred
ca cea mai complexa iubire este cea de partener, de aceea si cea mai firava. Cu
cat un sistem este mai complicat, are mai multe componente, cu atat devine mai
fragil, astfel “iubire pana la adanci batraneti” a devenit un ideal aproape
irealizabil, iar cei ce ajung la acest nivel sunt priviti cu cea mai mare
admiratie.
Dupa
Freud, iubirea de parinti, complexul lui Oedip si Electra, ar reprezenta cea
mai complicata manifestare a iubirii, dar peste acest complex trecem
instinctiv, in cazul unei dezvoltari normale a individului. In iubirea de
partener trebuie sa reactivam nevoia sexuala si sa-i dam frau liber sa se
dezvolte. Nu este vorba despre pulsiunile sexuale, care la Freud, alaturi de
pulsiunile distructive reprezinta substanta primara a psihicului uman, pe care Sinele,
Eul si Supraeul trebuie sa le tina in
echilibru.
Ca sa
ne iubim partenerul, trebuie sa pornim
de la iubirea de parinti, la care adaugam atractia sexuala, fizica. Trebuie sa
reactivam un tip de iubire, din care am fost nevoiti sa refulam o parte
importanta, latura fizica, de reproducere. Nu cred sa mai existe un alt tip de
iubire, asa de complex si complicat pentru psihicul uman, care sa-l solicite pe
toate planurile: nevoia de satisfacere a dorintelor, psihice si fizice
impletita cu frica de pierdere a acestor satisfaceri, la care se adauga
compromisurile pe care o persoana le face intr-o relatie, care pot afecta enorm
Eul.
Iubirea
de parinti este asemanatoare cu cea a celui mai bun prieten, doar refularea
cred ca nu exista, de aceea trecerea intre amici si amorezi se poate face asa
de usor, caci la primul tip de iubire, se mai adauga atractia fizica. Tot de
aceea viceversa nu este posibila, nu poti face din iubita, cea mai buna
prietena, caci despartirile nu au loc pentru ca a disparut ultimul nivel
adaugat, atractia sexuala, ci pentru ca o componenta de baza a primei iubiri, a
fost pierduta: increderea, respectul, siguranta etc.
Desi
multa lume va vedea asta ca pe o superficialitate, ceea ce face iubirea de
partener speciala, este atractia fizica. Primul impact, vizual, este definitor
pentru delimitarea unei relatii intre amicitie si amor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu