Hecceitate!

Ce ne face oameni? Ce ne face deosebiti de orice alt lucru viu ? Vorbirea ? Delfinii si balenele au un limbaj la fel de complex ca al nostru, iar cele mai noi cercetari arata ca toate limbile, animale sau ale noastre, au la baza aceeasi structura, acelasi algoritm. Gandirea rationala ? Desi pentru unii indivizi aceasta este o asimptota fata de logica lor, putem spune ca o echipa de patru leoaice nu rationeaza in cadrul unei vanatori, ca nu isi imagineaza scenariul in detaliu a priori ? Sau faptul ca primatele se folosesc de unelte si tertipuri pentru a-si procura hrana n-ar trebui sa ne domoleasca egoul exagerat ? Pana la urma tine de complexitatea creierului. Nimic mai mult, nici o afirmatie filosofica spectaculoasa si speculativa, nimic mistic, doar fiziologie pura. Despre creier stim mai putine decat despre adancurile oceanelor iar despre acestea mai putine decat despre cum functioneaza Universul. Marele nostru atu, avantajul nostru in lupta pentru supravietuire, este si singurul care ne poate ingenunchia. Caci de cand nu mai suntem nevoiti sa ne luam la trante cu fiarele si sa ne ascundem in pesteri, aceasta minutata bijuterie-mecanism, creierul, a trebuit sa-si ocupe timpul, daca nu se adevereste ca el este insusi creatorul timpului asa cum il percepem noi, cu dezvoltarea constiintei, explorarea imaginatiei, proiectarea lui in exterior, prin arte, interiorizarea sau dezvoltarea purtatorului sau, omul, ce participa la aceasta simbioza. De ce ne-a creat creierul sentimentele complexe pe care la imbratisam sau le detestam acum ? Probabil toate sunt derivate de la unele sentimente primare, frica pentru aparare, atractia sexuala pentru perpetuarea speciei, bucurie pentru a recunoaste lucrurile pozitive si un anumit grad de empatie pentru a putea sta laolalta. De ce suntem singura specie in care individul isi face singur rau ? Agresivitatea fata de un altul este explicabila si oarecum normala, insa autodistrugerea ne este caracteristica, este trasatura dominanta in deosebirea noastra de orice altceva. Mintea ne joaca feste, intr-adevar. Si cum in natura toata evolutia consta in anomalii minore perpetuate, probabil asa si creierul nostru ne-a condus incet spre ceea ce am ajuns si prea departe de animale. Creierul, fiind in esenta un organ, este posibil ca sa nu regasim aceeasi structura ca a parintilor, iar incet aceste mici variatii de ordinul 1 la 1 miliard, si-au facut simtita prezenta si si-au lasat amprenta, iar la nivelul de complexitate al creierului uman, 1 la 1 miliard, este aproape o certitudine. Adica este nevoie de miliarde neuroni sa conlucreze intr-un anume fel, pentru a avea o masinarie functionala. Imagineaza-ti ca in urma unei astfel de anomalii a creierului primitiv, un individ a aparut intr-un grup si in loc sa-si devoreze iepurele vanat, a inceput sa se imagineze in locul lui, fiind astfel primul om ce a simtit mila. Un exemplu pur teoretic. Fara sa ma ascund dupa deget, cred cu tarie ca toata fiinta noastra se afla acolo sus, in craniu, orice sentiment, orice modalitate de a interpreta tot ce ne este exterior, sufletul, imaginatia, ratiunea toate sunt efecte secundare are actiunii creierului de a-si proteja gazda in care traieste. Ce ne face oameni? Noi insine ne facem, caci noi reprezentam materializarea proceselor creierului.