Fata in negru !

Nu-ti poti stapani buzele sa nu zambeasca, nu-ti poti imagina fruntea incruntata, ai vrea sa o sorbi, sa o asimilezi, s-o porti mereu cu tine ca o amintire, ca o simbioza sublima, sa fuzionati intr-un soare ce pulseaza caldura tuturor celor din jur. Ea, imaculata in rochie neagra, eleganta la rang de arta, muza ce transcende orice era, excelenta prin simplitate. In privire ascunde nectar inveninat, nu oricine o poate zari fara ca imaginea chipului ei, ce ar incolti invidie si in Afrodita, sa nu-i ramana impietrita in fiinta, iar tu, tu ai antidotul. Tu ii intelegi zambetul enigmatic ca al Mona Lisei, si ea pentru tine zambeste, si cum poti tu sa nu te umpli de mandrie efemera la asemenea prezenta ce rivalizeaza cu o zeita eterna, cand stii ca ea, pura si frumoasa, frumoasa cuvant prea badaran, pe tine te vrea, este a ta. Si tu sa o vrei salbatica, sa nu-ti apartina, vrei doar sa o poti privi, iar ea, sa infloreasca sub ochii tai, sa se deschida mai delicat ca petalele si fara sa-ti zica macar un cuvant, tu sa o intelegi si sa intelegi ca ea este frumoasa in esenta, iar esenta ei este insasi frumusetea. Nici nu mai conteaza cum o vede lumea, ti-ar fi tot una daca numai tu ai putea s-o vezi, nici nu conteaza cum isi lasa amprenta usoara si cutremuratoare pe oriunde ai avea sansa sa o zaresti, conteaza doar impactul ca de asteroid ce te-a zdruncinat din rarunchi din prima si de fiecare data cand ea isi lasa descoperite substraturile, renunta la garda, doar pentru tine si tu ai vrea ca rochia ei neagra sa-ti fie decor orinde ai fi.