Filosofand...

Multi au cazut prada blamarii celorlalti cand sistemul lor, de valori morale si de conduita, nu a coincis intru totul cu comportamentul lor in societate. Multi filosofi nu s-au catarat pe treptele ce singuri le-au cladit, metafizic si idealist, pana la urma, nu au putut fi ceea ce au gandit. Dar oare este necesar sa traiesti ceea ce filosofezi ? Oare Schopenhauer-omul a fost fericit ? Oare glasul lui Zarathustra l-a facut pe Nietzsche sa dantuiasca ? Desigur ca nu. Dar asta este frumusetea filozofiei si insasi esenta ei, faptul ca-ti poti modela un sistem de valori idilic pentru o societate ireala. Pentru a urma un sistem filozofic, al oricui, trebuie sa te detasezi de semeni si sa incerci sa locuiesti in neant. Ca si in cazul religiilor, un set de concepte filosofice si rezolvari, atent calculate, ale unor probleme existentiale, nu poate functiona, cum trebuie, decat daca acel cuvant nu este adoptat universal. In consecinta, menirea unui filosof este sa gandeasca universal, abstract, metafizic, dar sa actioneze concentrat, in interes propriu, modelandu-se el mai mult dupa lumea in care traieste decat sa se incapataneze ca lumea sa oglindeasca gandurile sale. Aceasta fractura intre ce poti face si ce-ti inchipui ca ar trebui sa poti face reprezinta, pentru mine, cel mai mare turment al  unui filosof. Vorbesc aici despre filosofi, pentru ca ei sunt incomparabil mai sensibili la tot ce-i inconjoara si astfel creeaza un design global, in care si-ar dori sa includa tot intr-un echilibru impecabil, o armonie sferica. Omul de rand nu are decat ambitii personale, prostesti, efemere, de agoniseala, dar are in schimb ciudata calitate de a se bucura de orice lucru material pe care mai apoi poate ajunge sa-l urasca doar in comparatie cu ceva mai bun, mai mult, mai altfel. Este astfel intre iubire si ura, intr-o batalie insesizabila siesi, mereu fugind de ceva si tarandu-se spre altceva. Filosoful are si el o calitate ce-l naruie: priveste lucrurile din perspectiva a ce trebuie sa fie, cum ar fi ideal, cum ar impaca pe toata lumea, incearca sa-si modeleze lumea dupa mintea lui, lucru pentru el normal, dar vazut din exterior este confundat cu un soi de nebunie, cu iesire din "normal". Probabil Moromete ar concluziona ca lumea este cum este si a filosofa este doar un exercitiu de imaginatie. Si probabil ar avea dreptate. Suntem ori prea indobitociti ori prea incapatanati in viziunea noastra, pentru a lua parte la un sistem de valori al Terrei, o filosofie pentru mase, unificatoare. Dar creatorul a astfel de lumi, cum sa nu-si piarda mintile cand tot ceea ce cugeta va ramane doar in tenebrele intelectului sau, doar acolo va fi cu adevarat vie, pulsand de perfectiune, o lume care nu poate fi niciodata a multimii? De aceea ganditorii nu corespund sistemului lor filosofic, caci au trebuit sa-si limiteze lumea doar la stadiul de concept, de plan abstract, de ideea minunata, constientizand ca viata si-o vor desfasura in mizeria ce au incercat sa o transforme in diamante.