Nimic !

Ma gandeam la ura. Si mai precis la izvorul ei, la cauze. De ce uram ? Am ajuns la un rezultat, ce mi se parea acceptabil : din dorinta! Uram deoarece gasim in ceva sau cineva ceva ce ne dorim dar ne lipseste, fie ca e vorba de un simplu lucru posedat, fie de o virtute sau o aptitudine, fie insasi vointa. Nu-l urasc pe cutare pentru ca m-a batut, ci pentru ca nu l-am putut bate eu. Nu-l urasc pe Insulescu pentru ca nu-mi imparte ideologia, ci pentru ca nu-mi pot impune perspectiva, din diverse motive. Toate astea le doresc, in consecinta mi se pare normal sa-l urasc pe cel ce le are. La o analiza focalizata am ajuns la un alt rezultat. Lacunele, lipsurile sunt cele ce creeaza ura in stare pura. Vidul, nimicul, absenta creeaza dorinta. Dorinta este de fapt instrumentul de care se foloseste "Neimplinitul" din noi pentru a construi ura, vointa, puterea, slabiciunea. Orice sentiment apare in noi ca un Big Bang, din hiat, din neant iau nastere legi pe care suntem nevoiti apoi sa le urmam. Golul din noi ne sperie, ne inmarmureste insasi gandul la el, caci daca n-ar fi asa, de ce cand ne nastem plangem fara sa stim cu ce scop ? Primul impact cu lumea nefiltrata, a simturilor, a ratiunii este terifiant, ca o cadere din Rai, cand treci de la o stare semi-vegetativa, de simbioza, la una in care singura nevoie, dependenta este aceea de a umple golul interior. Esti o foaie alba, acum nu trebuie decat sa fii si sa controlezi pixul.