Marele raspuns!

Cu totii ne dorim sa stim, chiar daca nu intrebam, care ne este Scopul, unde ne este locul! Personal, mi-am gasit raspunsul, elegant prin simplitatea lui: nu exista! Suntem ghidati subtil, de cele mai multe ori, de unii, de altii, spre acest Scop cu majuscula. Principala problema sta in acest S mare: de ce suntem convinsi ca exista o menire universala, ce ne-ar uni cumva ca specie? Omenirea a supravietuit pana acum autoflagelandu-se, impartindu-se in mici triburi, natiuni sau indivizi care s-au distrus reciproc. Atunci, de ce ne incapatanam sa credem ca scopul nostru este sa ne inghesuim pe acelasi drum, in aceeasi directie? Istoria zambeste amar la destinul pe care ni-l insusim. Ideea de scop universal valabil, destin, ne este impusa, ca taxa de admitere, de grupul din care ne dorim sau doar se intampla sa facem parte, fie ca e religie, natiune, culoare a pielii sau statut social. Toate limiteaza puterea de dezvoltare a individului canalizandu-l catre scopul multora. De la #rezist pana peste ocean la #blacklifesmatter, toate sunt exemple ca nu avem un scop comun. De ce trebuie sa #rezist in fata altor fiinte umane, fie ei si politicieni, nu suntem la fel? De ce nu contezi daca ai pielea neagra, nu suntem tot oameni? Scopul personal, al unui singur individ, este singurul care conteaza, singurul real. De asta pentru a-si atinge un tel, insul face abstractie de faptul ca raneste alt om, vorbitor de aceeasi limba, compatriot sau de aceeasi credinta religioasa. Altii, in schimb, aleg sa faca bine, scopul spre care tind, este inaltator, oferind demnitate definitiei de Om, indiferent de ceea ce pare ca ii apropie sau ii separa. Acesti oameni au ca menire personala un destin comun, universal, care aspira la binele tuturor. Acest bine general se poate obtine doar ca suma a binelui individual; nu poate exista un scop suprem daca nu putem include in el tot ce este uman si punct. Nu poate exista bine universal pana ce fiecare nu-si va dori binele ca scop individual. Pana atunci ne impiedicam de culoarea pielii, religie, sexualitate, nationalitate, putere financiara. Peste toate astea, suntem oameni. Si daca reusesti sa convingi, chiar si o singura persoana de asta, atunci pentru mine esti un om bun. Orice alta definitie a omului bun mi se pare scoasa din context.
Personal, percep ca eliberator sentimentul ca nu suntem pe Pamant cu un scop. Imi da puterea da a-mi fauri singur unul si asta este tot ce poti astepta cu adevarat de la un om. Ca specie, cu siguranta am dat gres pana acum, ne ramane doar sa excelam individual, caci desi cunoastem din ce in ce mai multe, se pare ca nu devenim mai intelepti. Nu am vre-un complex mesianic, asa ca daca reusesc in trudele personale, voi considera ca am avut o existenta care a insemnat ceva, chiar daca doar pentru mine.