Despre autocunoastere !

Multi insista pe ideea de cunoastere de sine. Dar cum as putea sa ma cunosc daca sunt mereu altul ? Autocunoasterea nu inseamna doar sa-ti recunosti limitele, pentru ca limitele sunt concepte abstracte ce trebuiesc mereu innoite, sau a indentifica cu atentie reactia ce va surveni unui anumit eveniment, caci atunci am fi privati de a ne mai surprinde. Pentru moment sinele se aseamana cosmosului : credem ca stim principiile de baza, dar nu putem pune degetul pe hazard, nu avem un rezultat finit. Cei ce pornesc pe drumul autocunoasterii nu pot finaliza decat cu un compromis, pentru ca nu exista trasaturi sau principii fundamentale la care putem reduce sinele si acestea sa le numim Totul. Pentru o cunoastere de sine completa ar trebui sa ai control absolut asupra emotiilor, constientului si sa stii cand si cum iti vor reactiona impulsurile. Pentru asta este nevoie ca sinele sa treaca printr-o infinitate de situatii si imprejurari, ideea ce creeaza un incredibil exercitiu de imaginatie. Drumul spre autocunoastere este ruda cu destinul pentru ca ambii doresc sa ofere un raspuns exact la intrebarea : Cum voi actiona eu acum ? Autocunoasterea, intr-un final, ramane un concept iluzoriu, concret fiind doar "drumul", neputand avea o finalitate, iar rezultatul acestei iluzii il gasim in realitate prin faptul ca inca ne surprindem.