Generatia xoxo!

Aceasta postare nu va ajunge la cei carora se adreseaza. Este un simplu exercitiu si o complexa refulare a unei frustrari. Tinerii! Generatia noastra, ma includ in cloaca celor de "ascult Satra Benz" ani, este o nereusita, un esec al unui nou sistem de educatie. Suntem generatia lui "o sa fac", niciodata scris in forma lui corecta "am facut, deci ma pot mandri". Noi ne falim cu lucrurile pe care le putem face, pe care le vom face intr-un viitor atemporal, situat intr-un alt univers paralel. Avem limba acoperita de promisiuni nefondate, pe care nu le putem sustine cu aptitudini si vointa. Lenea, principalul nostru aliat, la care renuntam doar cu pretul rusinii personale, poate nici atunci, ne face sa fim consecventi in esecuri. Suntem exigenti, avem nevoie de conditii perfecte pentru a executa si cea mai simpla actiune; suntem comozi, nu stimulam un nerv daca recompensa nu este uriasa si efortul minim. Nu stim sa facem mai nimic insa suntem de parere ca putem invata orice, imediat, dar ce rost ar avea. Suntem insa excelenti vanatori, maestri ai omoratului timpului. Aiuriti profesionisti, pierdem mai mult timp decat avem disponibil. Cum se poate astepta cineva ca aceasta generatie sa zamisleasca lideri, cand noi ne mandrim cu doua rampage-uri intr-un meci, ca avem un canal cu tutoriale de make-up pe YouTube sau ca putem sa bem de va punem in cap. O generatie de idioti, deformati de lipsa de efort fizic, cocosati de display-uri, educati de meme-uri, dar ni s-a spus ca putem deveni orice dorim. Nu suntem practici, nu putem fi pragmatici ci traim intr-un basm perpetuu in care castigam la loto si capatam superputeri, pentru ca parintii nostri, proaspat eliberati de sub jug comunist, ne-au creat iluzia ca orice este posibil, acum, in libertate, chiar si sa fii liber! Si suntem liberi, liberi sa fabulam, sa visam cu ochii deschisi sub ochelari de soare. Sa facem? Sa ne dedicam unui plan pentru viitorul nostru? Nuu, ce rost are, lucrurile se vor aranja de la sine, ca un cub Rubik posedat. Suntem insa fermi in opiniile noastre, neverificate, si rasturnam munti, din-aia de minecraft, pentru a-i face pe ceilalti sa ni se alature intr-un adevar superficial pe care l-am dobandit in doua minute dintr-un blog. Suntem simpatici la petreceri, nu refuzam nimic din ce e pe masa, unele nici din ce este sub masa, chefuim de parca n-ar fi maine, si pentru noi nici nu este, capatul planurilor noastre fiind la "ce facem diseara?", cu extensie exceptionala pana la "ce facem in weekend?". Avem nevoie de un spatiu sigur, de oameni care sa ne ia la pana orgoliul, sa ni-l gadile, nu folosesc pana in locul organului reproducator ca nu indes perne. Orgoliile noastre au ajuns sa aiba orgolii la randul lor, si sunt extrem de irascibile. Ne-am apropiat mai mult de animalele de companie caci compania oamenilor ne creeaza complexe si disconfort. De asta ne retragem on-line, in fata monitorului, nu stiu de ce se foloseste expresia "in spatele monitorului", chiar primim ceea ce ni s-a promis: suntem cine dorim! Tanarul adult indeplineste astfel promisiunile ce i s-au facut cand era copil, insa intr-un mediu virtual. Acum, ramane intrebarea: o viata petrecuta in taramul bitilor este viata?

P.S. Imi era dor!