Mini-societati !

Ajunsesem la un moment dat, in istoria noastra, la o rascruce, cand am decis sa ne adunam ca niste celule pentru a face un singur organism, un sat, o cetate, un oras. Am trecut de la grupuri la societati. Se pare ca acest acord nu ne mai satisface, nu trebuie sa mai stam laolalta pentru a ne proteja, si acum ne cautam propriile noastre grupuri restranse in care ne simtim bine, ne simtim noi. Ca specie, suntem singurii care nu avem scopul de a ne perpetua, in schimb avem o foame salbatica de confort. Din moment ce nu exista un tel comun, refuzam sa traim umar la umar cu cineva care nu ne impartaseste viziunea si nu rade la aceleasi glume ca noi. Revenirea, de la societati, la grupuri sa fie oare o regresie sau o consecinta normala a dorintelor omului avid de simplitate si comoditate ? Ca sa exemplific existenta grupurilor va pot spune sa va uitati in jurul vostru si sa observati lipsa unui prieten vechi care la randu-i se uita in jur si observa lipsa voastra. Dezertari si migrari din grupurile fiecaruia au loc in permanenta. Este oare gresit sa ne dorim sa-i avem alaturi doar pe cei pe care-i numim prieteni ? Am devenit, ca indivizi, asa de nesiguri si speriati de multime incat sa ne creem propriile mini-societati ? Eu cred ca presiunea ne-am pus-o singuri pe umeri prin modul cum ne educam copiii, invatandu-i sa se joace doar cu prietenii lor, dar asta este cu totul o alta discutie. Vom reveni, probabil, la traitul in comun cand vom renunta la a vedea viata ca o cursa impotriva celui de langa noi si cand nu vom mai crede ca diferit este sinonim cu dezagreabil.