luni, 23 august 2010
Dezamagit ? Nu !
Dezamagire. De ce continuam sa folosim dezamagirea ca reactie ? Ce anume ne da dreptul sa ne suparam cand realitatea nu corespunde imaginii fantastice create de noi ? Suntem dezamagiti de comportamentul unei persoane pentru ca nu a reactionat intr-o anumita situatie in modul in care ne-am fi dorit noi. Suntem dezamagiti ca nu am reusit sa ne impunem tacit propriile dorinte asupra celuilalt iar acesta nu reprezinta o oglinda a credintelor si valorilor noastre morale. Dorim ca persoana respectiva sa fie exact cum o vedem dintr-un anumit unghi, fara nici o variatie, dar realitatea nu se ascunde in presupuneri si impresii. Pentru a ne face lumea mai usoara standardizam tot, incercam sa incadram lucruri, persoane intr-un anumit tipar chiar daca nu se potrivesc perfect intre liniile trasate inconstient de fiecare dintre noi. Astfel cand o persoana actioneaza impotriva tipicului creat de noi pentru ea, ne simtim dezamagiti, in loc sa ne simtim rusinati pentru calculele noastre eronate si presupunerile virtuale si necercetate. Doare insa cand esti dezamagit de un comportament pe care si persoana in cauza il dispretuieste pentru ca a actionat impulsiv impotriva firii ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
si totusi ce e mai trist: ca suntem dezamagiti de persoana/persoanele care nu corespund tiparului creat de noi sau ca ne dam seama ca a concepe un tipar fara a admite ca nu toata lumea trebuie sa fie dupa dorintele tale e gresit? parerea mea e ca dezamagirea ar trebuii sa existe atunci cand o persoana constientizeaza greseala inainte sa o faca, eu cel putin atunci as fii dezamagit.
RăspundețiȘtergereDaca constientizezi o viitoare greseala nu ai cumva posibilitatea sa nu o mai faci ? Mi se pare un avantaj nu un lucru negativ.
RăspundețiȘtergeretrebuii cu 2 de i ...
RăspundețiȘtergereNu am fost clar in legatura cu ce am vrut sa zic, ideea era sa fii constient de greseala si totusi sa o faci.
Se mai greseste, si este "cu 2 i" :)
RăspundețiȘtergere