Silent Strike !

L-am descoperit recent pe Silent Strike si acest recent s-a dilatat intr-un ev. Cu el muzica "buna" a capatat o noua dimensiune caci cine isi mai amintea ca dintr-o atingere fina a unui violoncel poate rezulta o muzica ce cu greu o poti sustine pe umeri. Maestrul reuseste sa puna in doua acorduri intreaga povara a singuratatii intr-o gravitate sublima incat ti-ai dori o planeta doar a ta unde sa te bucuri de aceasta tristete. Cum sa nu fie o muzica electronica atat de sumbra cand era in care a aparut sta sub semnul fugii de sine doar pentru a ne regasi ? Cum, cand toti cauta puritatea intr-un alb de import si nu se pot bucura doar privind o floare ? Imi mai ofera alinare cand la sfarsitul unei melodii constat ca trip-ul pe care m-a dus mi-a fost indus doar de un pian si cand spun "doar" vreau sa evidentiez efortul colosal al clapelor. Aceste note, a caror inlantuire ai senzatia ca ai auzit-o la Vivaldi, reusesc sa te transpuna de fiecare data intr-o lume idilica, perfecta in exaltari cat si in scufundari melancolice al carei singur defect este efemeritatea. Lumina ei moale nu poate fi ucisa decat de intunericul aspru al realitatii.