Un vis frumos !

Oare cand am incetat sa ne bucuram din mers ? Poate de cand mersul s-a transformat in sprint sau poate ca a trecut asa de mult timp incat nu ne-am bucurat niciodata. Din momentul in care inveti sa mergi inveti ca in viata trebuie sa alergi, sa aduni pana cand o sa ajungi doar lucruri inutile adunate, pana cand devii o gramada de nimicuri. Pacat ca nu este nimeni care sa ne avertizeze cand avem destul, cand inca putin in plus nu ne mai ajuta, dar mai pacat este ca suntem asa de absorbiti de cursa incat am uitat pentru ce concuram. Cand ne facem timp si pentru a ne bucura de aceasta cursa ? Cand vom alege sa stam si in tribune, relaxati cu ochii la spectacol, sa ne uitam cum alearga ogarii dupa un iepure fictiv ? Asta sa fie noua conditie umana ? Asta sa ne deosebeasca de animale, faptul ca nu ne mai saturam, ca mult nu mai reprezinta o tinta ci un esec ? Toata stima pentru cei ce reusesc sa fie impresionati de un apus si nu de monede, de o faleza si nu de o cladire din otel, de oameni si nu de statistici. Sa ne imaginam ca venim pe aceasta lume si singura noastra grija este ca trebuie sa ne bucuram de ea, singura noastra obligatie este sa facem cel putin un om fericit, singura noastra nevoie sa fie aceea de mai putin pentru ca nu putem face fata splendorii ce ne inconjoara. Din pacate este doar un exercitiu de imaginatie iar realitatea ne reaminteste in fiecare zi acest amanunt. Singura solutie este sa traim doua vieti : una in realitatea celorlalti condusa de materialism si alta in realitatea imaginatiei noastre, sa traim in introspectie. Sa rasuflam usurati nu doar in pauza dintre runde ci sa simtim bucuria unei victorii oricand alegem, acesta este un vis frumos !