duminică, 31 ianuarie 2010

Simplu !

Ce inseamna simplu ? Este prea rudimentar sa spunem ca este simplu ceva ce nu este complex. Dupa cum bine s-a dovedit de-a lungul secolelor, simplu inseamna doar ceva asupra caruia nu a cazut nimeni pe ganduri. Oricarui lucru simplu ii putem atribui cel putin o actiune sau o circumstanta ce il complica. Simple cuvinte ? Daca ar fi sa ghicesc as spune ca te cuprinde furia la auzul acestor trei cuvinte : Sa moara ma-ta ! O simpla ganganie ? Atunci cum de un mic paianjan poate crea una dintre cele mai raspandite fobii ? O simpla floare iti poate face sufletul sa tresara, sa-l oblige sa zambeasca. Simplu nu inseamna decat nefiltrat prin om. Ne place asa de mult sa complicam orice incat nu putem privi nimic fara a-i oferi mai multe definitii si fara a incerca sa punem acel obiect in orice circumstanta ce i-ar putea oferi o alta dimensiune. Nu putem privi o moneda si sa afirmam: O bucatica de metal. Ne gandim automat la valoare ce ii este atribuita si la ce reprezinta, la ce poti face cu banii si ce poti face daca nu-i ai. E simplu sa ridici un pahar cu apa ? Spune-i asta unui bolnav de Parkinson. Daca ceva ti se pare simplu, ar trebui sa te gandesti cinci minute la cat de simplu este. Nu vor exista lucruri simple atata timp cat vom fi noi pe planeta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu