Nu ne doare !

"Ma doare un pumn dat cu intentia de a-mi scoate dintii", dupa mine unul dintre cele mai frumoase versuri din muzica. De ce mi se pare asa de grozav ? Este grozav pentru ca se potriveste perfect profilului omului modern. Am crescut cu impresia indusa ca omul este mai rafinat, este superior daca are emotii sofisticate si sentimente inexplicabile. Impresie gresita, spun eu. Ne-am indepartat asa de mult de originar, de bazele impulsurilor umane, de insasi psihologia omului primitiv, de substanta speciei. Unii ar spune ca am evoluat, ca suntem la un alt nivel, insa ne-am pierdut forta spirituala care a permis aceasta "evolutie", ne-am pierdut pe noi, am evoluat uitand cine suntem. Este usor sa construiesti unde a fost nevoie doar sa demolezi, insa sa te reinventezi prin propriile puteri fara a fi nevoie sa-ti distrugi toata fiinta, este un lucru accesibil doar lui Dumnezeu. Omul n-a reusit, omul n-a avut Dumnezeu in el, Dumnezeu nu exista. Noi facem regulile pe care vrem sa le incalcam, noi participam la concurs si tot noi suntem in juriu. Intr-o lume in care pentru a cladi altceva trebuie sa negam tot ceea ce am fost pana atunci, sa ne apropiem de tipologia omului primitiv, de reteta ideala care a permis existenta omului pe Pamant este un dar. "Ma doare un pumn dat cu intentia de a-mi scoate dintii" ce este mai simplu de simtit decat durerea fizica a unui pumn, ce ii este esential omului decat aceasta durere daca ea ne-a insotit inca de la aparitie? Daca reusim sa simtim cu adevarat durerea primordiala, vom reusi sa ne intoarcem la reteta originala si perfecta a omului. Vom reusi oare sa mai simtim oasele mainii stranse intr-un pumn care vrea sa ne raneasca ? Vom reusi sa simtim doar durerea pura fara celelalte sentimente reziduale de razbunare, fara dorinta de a-i intoarce durerea ? Probabil ca nu. Totusi, ar fi frumos.