Triumful perdantului !

Nu stiu ce defineste mai bine un om: cel mai mare succes sau cel mai mare esec al sau ? Sau un om este la fel de bun ca cea mai mare reusita si la fel de slab ca cea mai crunta infrangere ? Un om ar trebui sa-si traga trasaturile din momentele cruciale si de intensitate psihica maxima in urma carora este modelat. Cu cat este mai grav si accentuat momentul cu atat lectia invatata devine indispensabila. Iar cum din cea mai mica infrangere avem mai multe de invatat decat din cea mai glorioasa victorie, atunci sunt de parere ca omul se defineste in raport cu infrangerile sale. Si nu in masura in care un invins devine automat un ratat ci prin modalitatea in care acesta isi revine si surmonteaza fericita tragedie. Napoleon a fost grandios doar datorita succeselor militare si doar in timpul acestora. Oamenii iubesc sa iubeasca un triumfator, un erou dar adora sa puna la zid un invins, deoarece prin comparatie ei devin superiori. Ai nevoie de o infrangere infima pentru a face uitate 100 de victorii insa ai nevoie de 1000 de triumfuri pentru a face uitat un singur esec. Cine a mers pe un covor de petale toata viata are mai putina tarie de caracter decat cel ce a fost nevoit sa alerge pe cuie 5 minute ca mai apoi sa poata inca alerga. Degeaba tii pe cap coroana daca n-ai avut anterior gura plina de mocirla aruncata de toti cunoscutii care in loc sa te ridice te-au apasat pe cap cu talpa jegoasa. Doar asa poti muta muntii, doar asa cerul devine limita, doar asa poti spune "Eu pot!" fara urma de aroganta, doar asa te poti uita in ochii oricui fara sa clipesti cand bati cu pumnul in masa pentru a colecta ce-ti cuvine, doar asa.