MsiM - Sfarsit !

Matei a auzit la stiri ca langa orasul lor se va inaugura o centrala nucleara ce va asigura energie intregului teritoriu, la jumatate din pretul actual. Decide sa participe alaturi de fratele sau si Sanziana la aceasta deschidere. Toate fetele politice ce se recunosc usor erau prezente. Dupa dialogurile electorale si taierea panglicii cei prezenti au fost poftiti la un tur al centralei. Tehnologia era intradevar revolutionara, ceva ce vazusera doar in SF-uri. Pe la jumatatea turului se aude un sunet asurzitor si o lumina rosie intermitenta incepe sa palpaie. Personalul foarte alarmat se grabeste sa descopere sursa problemei si imediat cer evacuarea cladirii. Marcel aude de la un halat alb ca reactorul a suferit o defectiune iremediabila. Acesta i-a mai spus interlocutorului sau sa-si sune familia, intr-o arie de 200 km nu va supravietui nimic. Matei si Sanziana au inteles ca nu mai pot fugi si au incercat sa se impace cu gandul ca de maine nu vor mai vedea lumina, familiile, unul pe celalalt. Marcel plangea de nervi: Cum se poate ca de maine el sa nu mai existe ? Lumea sa mearga linistita inainte iar el va deveni doar humus ? Cu ochii in lacrimi cedeaza si fuge, alaturi de ceilalti ce se fac ca nu simt fiorul rece al coasei, fuge disperat, pompat de fluxul de adrenalina care ii daduse doua variante : Fugi sau lupta. A ales sa se minta, sa incerca sa-si schimbe soarta care-i fusese deja pecetluita. Matei si Sanziana au ramas. Alaturi de ei un ingrijitor batran ce radea amar: Dragii mei, am trait destul, poate mai mult decat as fi meritat, sper doar ca odraslele mele sa nu ma insoteasca. Si atunci lacrimile au inceput sa-i curga pe obrazul aspru si ridat. Lacrimile n-au atins podeaua. Au fost evaporate de suflul puternic al exploziei, fierbeau pe obrazul de pe care pielea se sfasia. Trupul fraged a fost facut scrum mai repede decat un joint in mana unui drogat. Matei si Sanziana au fost Unul, cu adevarat, contopiti in maruntaie si substanta arsa, o statuie de cenusa. Unda socului i-a prins din urma si pe lasi, care se calcau in picioare pentru a ajunge la masini mai repede. Grimasa de groaza le-a fost spulberata si au murit in noroi, unii peste altii, in teroare. Frica i-a dezumanizat si desfigurat mai profund decat avalansa termica a reactorului. Cu acest gand, ca n-au reusit sa aiba taria de a accepta infrangerea, finalul, cu acest gand vor trebui sa moara de acum inainte.