Eu cu mine !

Este prima si ultima data cand scriu asa ceva. Am realizat ca sunt un nimic, un nimeni. Fara familie, prieteni, fara cei ce ma inconjoara nu reprezint nimic. Omul nu este facut pentru sihastrie, el daca nu relationeaza este de fapt nimic. Am nevoie de toti cei de langa mine si poate de cineva langa mine. Pot intelege de ce unii cauta cu disperare sa tina pe cineva alaturi, inventand sentimente de iubire, tot ce este necesar pentru ca acel, mai mult sau mai putin, ales sa nu-i paraseasca niciodata. Singur nu conteaza nimic, nici bucuria , nici tristetea, nici dorinta de a merge mai departe. Acum, as fi in stare sa renunt la mandrie, la principii, la toata fibra morala pentru o frantura de aparenta stabilitate launtrica. As spune "Te iubesc", as face orice pentru a nu ramane singur. Fericirea mea sau a celuilalt nu conteaza ci doar faptul ca pot fi mizerabil alaturi de cineva, care poate sa nu stea din aceleasi motive langa mine. Acest sentiment de a apartine unui loc poate fi, fals inlocuit, de sentimentul de a apartine cuiva. Dar cum eu sunt un cumul de emotii nu pot lasa un sentiment, un moment de slabiciune sa ma doboare. Voi trece, cum am facut si pana acum, peste asta, singur, doar eu cu mine. Nu suntem facuti pentru a sta singuri, dar nici nu ma pot minti ca mi-am gasit locul, undeva, cu adevarat. Pot trai in negare sau ma pot zbate singur pentru a razbate in a-mi infrana pornirile de om slab care nu-si poate gasi un loc care-i este menit, dar cu siguranta este prima si ultima data cand scriu asa ceva.