Doza de zeu!

 Dumnezeu este un drog! Am spus, pare alarmant, dar putintica rabdare! Experienta religioasa intensa, pura, provoaca reactii chimice la nivelul creierului, euforie, extaz ce poate duce chiar pana la manifestari fizice, fizionomice ale credinciosului. In unele cazuri, ca in ceremoniile religioase in masa, la Mecca, piata Sf. Petru etc. comuniunea poate activa unele parti ale creierului ce simuleaza o prezenta, o entitate amorfa ce i se alatura celui ce se roaga. Astfel "prezenta" unui zeu, in aceste conditii, este pentru creier la fel de "adevarata" ca si prezenta telefonului in mana. Dar sa revenim la analogia noastra! De ce ca un drog? Cum ar spune Mr. Mackey "drugs are bad, mkayy!", iar noua ni se reaminteste constant ca zeul e bun, e Binele, concept asupra caruia vom reveni! Triburi amazoniene nu ar fi de acord ca ayahuasca este rea, fiind un halucinogen puternic, administrat chiar si infantilor, folosit in scopuri religioase. De fapt, in istoria Omului, stupefiantele si zeii au fost inseparabili, prin primele ajungandu-se la cei din urma. Sau erau doar drogurile care le bagau idei in cap, idei ce au ramas pana azi? Mai mult decat sa existe asemanari dintre drog si zeu, se prea poate sa apartina aceleiasi familii. Sa vedem! Zeul, este o esenta, o substanta, care odata patrunsa in individ ii schimba starea, setarea de baza, il face mai puternic, mai increzator, il dezleaga de la cotidian, introducandu-l intr-o lume utopica. Drogurile, ca vorbim de iarba, heroina, alcool sau steroizi, fac cam acelasi lucru. Drogul, iti ofera o alta stare, fata de cele pe care le cunosti si ai tendinta sa ti-o doresti mai mult, mai des, la modul absolut. La fel si cu credinta. Pe ambele ti-ai dori sa le impartasesti cu ceilalti, sa ajunga si ei la revelatiile tale, cel mai adesea prin fraza: n-am cum sa-ti explic si n-ai cum sa intelegi fara a experimenta! Ambele, in exces, duc la alienare, la scoaterea individului din societate, fie in sihastrie, fie in canale, lasandu-se in voia drog-zeului, convins ca este calea de urmat si toti ceilalti sunt in intuneric si prea orbi sa-ti vada lumina. Lispa substantei sau contestarea ei de catre un altul, are de cele mai multe ori reactii violente, ce nu este nevoie sa le amintim acum, sunt cunoscute de toti. Ambele duc la depersonalizarea individului, stirbindu-i din trasaturi, accentuandu-le pe altele, care scuza scopul. Apropo de scuze, pentru ambele gasim scuze, incercand sa ajungem la stadiul ultim al calatoriei, acea stare mirifica, confundata cu eternitatea. Cand se intampla un necaz, zeul ma testeaza, are el planul pentru mine. De cealalta parte, am ajuns la spital ca am gresit doza, nici nu am mancat atunci. Iar ziua urmatoare, toate-s uitate, toate-s iertate. Fericirea, la fel, ajungem sa o atribuim doar lor, noi fiind doar vase goale ce trebuie umplute de esenta lor. Asemanarile, dupa acest rationament, sunt izbitoare, moralitatea fabricata a omului, le pune, insa, la capete opuse ale spectrului. Drept vorbind, omul modern este plin de dependente, fara de care societatea s-ar dezintegra. Unele sunt acceptate, altele puse la zid, dupa criterii aleatorii, conduse de interese. Cele mai periculoase sunt insa cele ascunse, imbracate in frumos si servite maselor ca "acceptabile", "legale" sau "morale"!