Iubirile !

Despre complexitatea iubirii mi-am mai dat cu parerea. Doar ca simteam nevoia unei completari: din toate tipurile de iubire, de ce punem cel mai mare pret pe iubirea partenerului ?

                Pentru mine, iubirea “de baza”, primordiala, este de sine, a se traduce prin autoconservare. Este prima pe care o simtim, avem nevoie sa traim, asta este forta ce ne impinge. Abia apoi exteriorizam iubirea, catre obiect(lucruri sau persoane). Relatia dintre om si obiect complica simplitatea iubirii initiale. Peste baza, pe care o reprezinta “nevoia” personala, se adauga nivele, unul cate unul, pentru a creea noi feluri de iubire: iti iubesti mama, cainele, viata sau partenerul; simti instinctiv ca nu in acelasi mod, desi uneori cu aceeasi intensitate. Cred ca cea mai complexa iubire este cea de partener, de aceea si cea mai firava. Cu cat un sistem este mai complicat, are mai multe componente, cu atat devine mai fragil, astfel “iubire pana la adanci batraneti” a devenit un ideal aproape irealizabil, iar cei ce ajung la acest nivel sunt priviti cu cea mai mare admiratie.

                Dupa Freud, iubirea de parinti, complexul lui Oedip si Electra, ar reprezenta cea mai complicata manifestare a iubirii, dar peste acest complex trecem instinctiv, in cazul unei dezvoltari normale a individului. In iubirea de partener trebuie sa reactivam nevoia sexuala si sa-i dam frau liber sa se dezvolte. Nu este vorba despre pulsiunile sexuale, care la Freud, alaturi de pulsiunile distructive reprezinta substanta primara a psihicului uman, pe care Sinele, Eul si Supraeul  trebuie sa le tina in echilibru.

                Ca sa ne iubim partenerul, trebuie  sa pornim de la iubirea de parinti, la care adaugam atractia sexuala, fizica. Trebuie sa reactivam un tip de iubire, din care am fost nevoiti sa refulam o parte importanta, latura fizica, de reproducere. Nu cred sa mai existe un alt tip de iubire, asa de complex si complicat pentru psihicul uman, care sa-l solicite pe toate planurile: nevoia de satisfacere a dorintelor, psihice si fizice impletita cu frica de pierdere a acestor satisfaceri, la care se adauga compromisurile pe care o persoana le face intr-o relatie, care pot afecta enorm Eul.

                Iubirea de parinti este asemanatoare cu cea a celui mai bun prieten, doar refularea cred ca nu exista, de aceea trecerea intre amici si amorezi se poate face asa de usor, caci la primul tip de iubire, se mai adauga atractia fizica. Tot de aceea viceversa nu este posibila, nu poti face din iubita, cea mai buna prietena, caci despartirile nu au loc pentru ca a disparut ultimul nivel adaugat, atractia sexuala, ci pentru ca o componenta de baza a primei iubiri, a fost pierduta: increderea, respectul, siguranta etc.

                Desi multa lume va vedea asta ca pe o superficialitate, ceea ce face iubirea de partener speciala, este atractia fizica. Primul impact, vizual, este definitor pentru delimitarea unei relatii intre amicitie si amor.