Cugetari Despre Nimic

Ultima secunda !

2011-12-22T15:27:00.004+02:00

Moartea este o stare a omului? Cum poate fi o stare cand pentru a simti trebuie sa fii viu ? Oare cand mori esti in viata ? In ultimele secunde ale vietii esti cu adevarat viu ? Si mai important, ce poti face in ultimele clipe ale existentei tale ? Sa presupunem ca mai ai zece minute de trait. Ce faci in acest timp ? Disperi si iti plangi de mila, incerci sa-ti pui ordine in sentimente, sa te impaci cu ideea mortii ? Eu cred ca ar trebui sa te relaxezi. Ultimul vers al poeziei vietii tale nu va putea scuza sau remedia toate celelalte strofe. Nu vei putea ajunge la serenitate, nu-ti vei gasi raspunsurile, nu vei trage concluziile si in nici un caz nu poti repara cele mai grave greseli. In ultima secunda "carpe diem" incepe sa capete o alta dimensiune, abia atunci iti vei exacerba regretele, cand stii ca nu ti-a mai ramas timp, cand realizezi ca viata ta iti devine straina, rezumandu-se la cateva imagini pe un ecran alb la care nu poti fi decat spectator, tocmai ti-a fost retras rolul de regizor al filmului tau. Si totul se rezuma la asta : Pleci linistit sau cazut in disperare ? Se spune ca mori dupa cum ai trait, dar moartea ta incepe de la prima palma pe fund, si din acel moment totul devine o cursa pentru ca in acele ultime momente ale vietii sa poti astepta incheierea ovationand. Marele spectacol al vietii tale ti-l realizezi singur si cu cat o sa investesti mai mult in decor cu atat iti raman mai putine resurse pentru o prestatie de care sa fii mandru. Cat poti face fa, ingroapa-ti regretele, nu-ti refuza greselile, nu-ti uita lectiile, fa-ti toate temele ca ultima lucrare sa nu te prinda nepregatit. Moartea este o stare a omului ? Moartea ne transcede, ne vegheaza, nu ne menajeaza, este farul ce pleaca din neant direct spre tine si-ti distruge orice masca, ce te pune fata-n fata cu tine ca oglinda, daca te regasesti urat poti incepe sa plangi ...

Facem sau nu Facemrecords ?

2011-10-20T11:39:00.005+03:00

In Romania presupun ca se vind destul de bine romul si peticele pentru ochi, caci pirateria sta confortabil si nederanjata aici. Papagali avem indeajuns si din-aia. Si in acest scop vreau sa sustin cauza lui DOC ( intotdeauna cu majuscule ). Sa-ti propun un scenariu : muncesti, la treaba care stii sau esti nevoit s-o faci, si plata ti se face la sfarsitul anului; de Craciun te duci sa-ti ridici banii, cu zambetul tamp sub nas ( si nas nu-i vre-un domnitor, probabil ar spune DOC ), si surprize surprize : contabilul ti-a luat tot salariul si-l arunca in piata ca toata lumea sa ia cate o bancnota din munca ta. Un adevarat Robin Hood, dar daca l-ai prinde nu ti-ar placea sa-l duci pe Robin la padure ? Inlocuieste contabilul cu uploaderul si bancnotele cu piese ca sa poti intelege cum se simte un artist cand are 10 link-uri de download la 1 ora dupa ce si-a lansat sangele ,sudoarea si baietii mari nu plang, sub forma celui de-al 2-lea album solo al membrului C.T.C, DOC, intitulat "Lucrare de control". Rationamentul ar fi unul simplist : nu se pune pret pe munca altuia. De-aia si aruncam pe jos, caci avem impresia ca niste spiridusi apar la miezul noptii si strang toate gunoaiele si le transforma in botox si silicon, fetele il vor, noua ne place, toata lumea castiga. Relaxarea cu care se apasa "Download" seamana cu un reflex creat din obisnuinta. Poate piesele sunt facute prin magie, de aceiasi spiridusi, si sunt expuse pentru toata lumea. Nu retard, sunt facute prin munca, prin sacrificii "nu mai stiu daca asta e studioul sau sunt acasa", si daca nu cumva DOC este un fascicul de energie care se hraneste cu razele Soarelui, si de ce nu si ale Lunii, atunci poate ar trebui sa te gandesti ca-i iei mancarea de la gura, il vor da afara din studio pentru ca nu a platit darile si pe Facebook tot intrebi, cretin, "DOC, cand scoti urmatorul album ?" sau "Cand vii la Constanta ?" - "Fura-i bani lu` ma-ta sa platim benzina, si venim!" , ar zice probabil baietii. Probabil daca vezi ca face muzica cu pasiune crezi ca este un hobby, dar, ce poate veni ca un soc pentru tine, pe cartea lui de munca chiar scrie MC, sa-ti raspic, din asta traieste. De mici suntem invatati ca trebuie sa respectam batranii, fapt care ma lasa in ceata. De ce batranii ? Trebuie sa-i respect pentru ca nu au murit pana la varsta asta ? Munca trebuie respectata, pentru ca tot ce vedem, de la calculatorul pe care citesti acum, la muzica care o asculti, sunt rezultatele muncii cuiva. Tot ce numim noi, aroganti si satisfacuti, "Civilizatie" nu este decat rezultatul palpabil al muncii cuiva, a ta sau altcuiva. Deci de ce sa ne cacam unii in munca altuia, cand toate muncile noastre se leaga intre ele ca panza unui paianjen, deci intr-un final nu reusim decat sa ne manjim de propriile fecale. Nu cumperi albumul, DOC nu mai face muzica, C.T.C-ul nu o sa mai faca, hip-hop romanesc nu va mai fi, o sa ajungi sa asculti manele, caci acolo este banetul, te insori cu o proasta rubensiana datatoare din buric, faci chefuri cu toti taranii, va imbatati, unu iti da cu toporul in degetul cu care te scotocesti in buric de scame si mori. Cumparati albumele originale !

Muzica !

2011-09-05T20:55:00.002+03:00

Muzica se simte, nu se asculta ! Ne simtim confortabil inveliti in piesa preferata, dam din cap fara sa vrem si zambim cand realizam. Este singura ce o acceptam sa ne taie intunericul, sa ne distruga echilibrul unei incaperi intunecate. Ar trebui sa fim recunoscatori pentru momentul in care zgomotul devine muzica. Si muzica ta va fi mereu zgomot pentru altul si zgomotul tau ajunge in tine muzica, pentru ca vibreaza in acelasi ritm cu tremurul fiintei tale. Parca muzica ar exista pur si simplu, este de datoria ta sa o gasesti, si spun parca pentru ca procesul de creatie tine de un creator ce isi pune acordurile interioare pe note ce le poti intelege. Gustul pentru ce ai acum in player ti-l cultivi sau il dobandesti, reflecta evolutia ta interioara, pentru ca orice viata are o coloana sonora. Si te intreb acum, cum am putea sa impartim o pereche de casti cu parintii nostri ? Sau, cum ai putea sa asculti mereu aceeasi melodie, si sa refuzi sa simti muzica, in forma ei ce te satisface ? Muzica este la fel de diferita precum este un om de altul, sau un grup de altul. Diferentele adevarate dintre micile adunari de oameni o constituie in esenta muzica ce-i insoteste, nu toale, nu jucarii sau bunuri. Deci ce ne face sa reactionam agresiv sau sa ne lasam dusi de val cand auzim zgomote ritmate? Cand ti-e somnul cel mai cel, cu bale pe perna, un singur pas pe un parchet ce scartaie este de ajuns sa-ti urce pe buze o blasfemie, dar un mars fortat al trupelor tale cand esti prins in spatele liniilor cretinilor, murmurul gloantelor scuipate inspre cei ce te vor sfarsit, tunetul mortierelor nu suna ca cea mai sublima melodie ? Cand zgomotul devine muzica, inseamna ca ai ajuns la starea ce-o doresti. Muzica nu face oamenii doar "sa se ridice de pe scaune", pe unii ii face sa se scufunde asa de mult ca ajung in alta dimensiune. Omul cauta in muzica o intrare in starea ce-i lipseste, fie ca este de meditatie fie ca este o destrabalare a neuronilor aflati in vacanta. De ce duce muzica la creatie, la distrugere, la sublim si la mizerie ? Pentru ca Omul in diferitele lui stari, are puterea de a ajunge la aceste concluzii, insa unii sunt blocati in aceeasi melodie, nu de fiecare data a creatiei. Oare cu muzica ii rasuna lui Hitler in minte, sau lui Schopenhauer, sau lui Benedict ? Norocosi cei din epoca muzicii clasice, n-au avut nici o sansa, decat sa-si inalte spiritul.

O Idee !

2011-08-11T16:59:00.001+03:00

Dorind sa fac o nota pentru modul de a scrie despre Dragoste, am ajuns la o concluzie, sau doua. Depinzand de sensibilitatea autorului, Dragostea a fost descrisa prin comparatie cu tot ce este mai gingas, dulce si roz pe lumea asta, si nu numai, dar si cu cea mai puternica forta, cel mai solid zid, cel mai dur aliat. Bun ! De aici ma duc cu gandul la doua variante : fie Dragostea este un paradox, fie nu are un nucleu solid ci este mereu schimbatoare. Teoretic vorbind, un concept nu poate avea doua trasaturi diametral opuse, asta sustinand si credinta mea ca Dragostea nu este un sentiment unic, ci un amalgam complex, ceea ce-l face mai putin impur si necesar decat alte sentimente, sa zicem Ura. Cea de-a doua varianta ar implica inexistenta a ceea ce numim noi Dragoste, ca produs finit, deoarece pentru a ne da putere ar avea nevoie de o anumita compozitie, iar pentru a ne face umili si maleabili de o alta. Ar fi in concluzie mai multe feluri de Dragoste si nu una universala, totala. Deci, fiecare iubeste in felul lui, sau fiecare are o afinitate pentru un anumit tip de Dragoste. Hm ! Pentru a fi continuata ...

Mahnirea mea !

2011-08-05T18:15:00.002+03:00

Fericit cel ce-si ascunde mahnirea, cel ce o pastreaza pentru el, cel care-si creeaza o lume din durere. Nenorocirea este o constanta a vietii, este un imperativ. Exista viata fara necaz ? Nu, la fel cum nu intalnim existenta omeneasca fara urma de fericire. Insa omul asa se cladeste, peste ruinele nereusitelor, peste mizerie, peste greutati. Tocmai din acest motiv suferinta trebuie traita introvertit, trebuie personalizata, trebuie transformata in combustibil pentru a crea din posibilul dorit fapt. Nici mila nu pot avea, pentru cei ce-si striga nenorocirea, pentru ce-i ce-si expun problemele pentru ochii si urechile tuturor, nici dezgust, doar indiferenta. Singurele instante cand pot deveni empatic sunt cand problemele depasesc posibilitatile de absorbtie ale Omului, cand un singur om nu poate face fata unei asemenea incercari. Atunci este frumos instinctul de haita. In situatiile acestea nici un om nu poate fi numit slab, neputincios, caci cancerul nu lupta cu arme pe care le intelegem pentru a le combate. Insa pentru cei ce rostesc mai des "Ajutor !" decat "Pot si singur !" nu pot sa am vreo simpatie, nu pot sa am toleranta, nu-i pot ignora, ii consider inexistenti, caci nu vreau sa fiu inconjurat de neputinta, de slabiciune, nu ma pot alatura resemnatilor. Cred ca au nevoie de patru stomacuri pentru a-si rumega problemele in liniste, pentru a le digera pana le dizolva in esential, pana isi dau seama, intr-un final ca nu mai este o problema, este doar un cacat. Deci prefer sa fiu un bou decat o coaja indesata cu ajutorul altora, fara sa am un progres executat de mine asupra mea, fara sa ma bucur de un necaz lasat in urma, fara sa astept nerabdator sa vad prin ce modalitati mi se poate face rau, eliminandu-le una cate una.

Paradox 2 !

2011-06-14T18:51:00.010+03:00

Daca teleportezi doi copii, un baiat si o fata, in trecut. Acesti copii, crescand, se indragostesc unul de celalalt si fac doi copii, un baiat si o fata, care sunt chiar cei teleportati, ce facem in cazul asta ?

Normal !

2011-06-14T18:25:00.042+03:00

Normalitatea este telul multora. Ce inseamna insa normalul ? Ce este normal ? Cu siguranta nu reprezinta o unitate de masura a lumii, a bisericii sau a omului. Normalitatea este vopseaua ce straluceste pe peretii propriei temnite, reprezinta limita universului pe care ni l-am creat sau l-am asimilat. Normal nu este decat ceea ce ai invatat ca este, reprezinta pragul peste care se afla un amalgam alcatuit din prejudecati, tabuuri, reguli, dogme si fobii. Normalitatea nu are intotdeauna sens, nu este rationala, logic nu exista decat pentru cel care este convins de infailibilitatea acelui "normal". Chiar si Natura ofera doar o aparenta normalitate, caci este normal ca din samanta unei flori sa iasa o floare, si acea floare este identica cu cele venite inaintea ei. In realitatea doar anomaliile cele mai puternice supravietuiesc, cele care se pot adapta si transmite mai departe codul genetic mutant superior. Aceste diferente nu intra in normalitatea noastra deoarece nu le percepem pentru ca se intampla intr-o perioada de timp ce ne depaseste cu mult durata unor vieti. Normalul este obisnuinta, este realitatea pe care o putem accepta cel mai usor, facand abstractie sau blamand tot ce nu se incadreaza in tiparul nostru normal.

Pe cer zboara 7 pasari. Trec 5 pasari in urma lor. Trec apoi 3 pasari. Cate pasari vor trece dupa aceea ?

Parintii copiilor !

2011-06-04T18:15:00.070+03:00

Multi parinti isi iubesc copiii. Dar cum iau acei parinti decizia de a face un copil ? Cu siguranta nimeni nu-l intreaba pe nenascut daca ar dori sa ia fiinta in lumea noastra. Ultimul lucru la care se gandesc este copilul. Orice cuplu are in viziunea venirea unui copil doar pentru a-si intregi familia, motiv egoist in stare pura. Iar cei ce planifica viata unui copil ce va veni, ar trebui lasati intr-un labirint, sa ia deciziile capitale care ii privesc doar pe ei. La fel de condamnabil mi se pare faptul ca unii parinti incearca sa faca din odraslele lor propriile clone, iar asta se numeste mandru "traditia familiei". Un parinte nu are nici un drept asupra copilului sau. Nu il poate invata ce este bine si ce este rau, pentru ca aceste concepte sunt de multe ori sinonime. Un parinte trebuie doar sa-i deschida usa, sa iasa in lume, nu sa-i deschida portitele pe care la impune sau le sugereaza. Un copil, desi a fost adus pe lume fara voia lui, nu trebuie invatat ce inseamna tiparele, normalitatea, limitele, nu trebuie modelat, nu trebuie ajutat pentru a avea o dezvoltare sanatoasa. Il inveti ca nu este bine sa se bata, poate alti trei care nu au avut aceasta lectie ii vor preda "cum sa stai in tuburi in spital". Nu traim intr-o lume idealizata in care exista o norma de conduita iar un copil nu poate functiona daca este crescut intr-un anumit fel, incompatibil cu ceea ce se intampla in realitatea imediata. In esenta, asta este cea mai mare greseala a unui parinte: din prea multa iubire il tine captiv intr-o cutie care nu-i a lui, dar pe care o accepta deoarece este tot ce cunoaste.

Cu Bucurie !

2011-04-26T19:39:00.000+03:00

Ne bucuram. Dar de ce simte omul bucurie ? Orice senzatie placuta, era primordial simtita ca o recompensa. Aici nu se incadreaza bucuria sau fericirea si pare ca nu se incadreaza nicaieri. De ce are omul momente cand este bucuros, de ce cauta mereu fericirea ? Imi este greu sa ma infasor asupra conceptului de bucurie, pentru ca este complet subiectiv, dar trebuie sa existe o sursa comuna, un moment definitoriu, caci senzatia de bucurie nu poate sa fi aparut inopinant cu un caracter exclusiv subiectiv. ... hm... Cred ca ceea ce numim bucurie este de fapt un amalgam de sentimente, iar intensitatea acestui rezultat este data de predispozitia individului la ingredientul imediat, care devine principal. De exemplu: te bucuri cand revezi pe cineva. De fapt senzatia placuta pe care o ai este pentru ca ai reactivat clipele petrecute cu acea persoana si tot ceea ce reprezinta ea pentru tine. Ceea ce se numeste "dor" poate fi tradus si prin pierderea unei anumite rutine, obisnuinte care se stabilise intre acele doua persoane. Alt exemplu: bucuria vederii pentru prima data a copilului tau. Aici este vorba de puterea de a crea, in principiu, dar voi dezvolta intr-o postare viitoare. Bucuria de a vedea un apus, natura, sau predispozitia omului spre magic, spre dorinta de a se lasa surprins. Aici bucuria nu are decat rolul de fereastra pe care da navala contemplarea, are rolul de a-l distrage pe om de la mizeriile cotidiene pentru a-l introduce in reverie, pentru a-l face sa gandeasca dincolo de el, cu scopul final de a reveni tot in sine. Daca ar fi sa fortez o generalizare as spune ca acesta este rolul esential al bucuriei: acela de a rupe realitatea, de a cauza o fractura in decursul timpului nostru linear. Nu este adevarat ca atunci cand ne surprinde o bucurie, in acel moment nu ne mai gandim la nimic altceva ? Decat la bucurie si la cauza ei ? Bucuria este eficienta doar in ea insasi, de fapt ne bucuram doar de momentul bucuriei. Daca am alerga mereu spre a simti din nou o anumita bucurie, la un moment dat sprintul va fi epuizant iar rezultat banal si nesatisfacator. Bucuria trebuie sa-si pastreze caracterul magic, arbitrar pentru a-si indeplini o oarecare functie. Bucuria invita, pe oricine o cauta, sa nu o mai hartuiasca, ci in schimb sa se autoeduce in a simti bucurie din orice.

Ia aminte !

2011-04-13T08:28:00.001+03:00

S-a tot filosofat despre ce este prezentul, momentul, ce inseamna sa traiesti cu adevarat. "Viata se masoara nu in numarul de guri de aer ci in numarul de momente care-ti taie respiratia", gen. Prezentul se confunda cu momentul, o masura la fel de ambigua. Ce inseamna un moment ? Momentul este conceptul creat de Om pentru a se sustrage timpului liniar, masurandu-se nu in secunde ci in intensitatea trairii. Deci care sunt acele momente care te lasa fara aer ? Nu sunt oare momentele care creeaza amintiri vii, ce pulseaza mereu in tine din clipa dobandirii lor ? Este adevarat ca in realitate nu uitam nimic, ca de fapt depozitam totul intr-un raft in subconstient ca o colectie de carti. Dar ceea ce ne defineste, ne face puternici sau ne bantuie si ne ruineaza incet incet sunt acele carti neprafuite ce le deschizi in fiecare zi. Tot ce esti Tu este amintire, si anume cele mai importante momente, care au ajuns sa te defineasca cu virtuti si slabiciuni. Amprenta acestor clipe terifiante sau sublime esti de fapt chiar Tu. Amintirile devin nu doar caramizile ci si infrastructura si finisajele unei personalitati. Ceea ce ne amintim este in fapt ceea ce vad ceilalti in noi. Din pacate nu toti avem puterea refularii constiente si voluntare, din pacate nu toti ne putem crea multiple personalitati, caci, este adevarat, momentele cu adevarat de rascruce ale dezvoltarii unui individ sunt cele ce l-au distrus. Daca se intreba Kant cum se ajunge cu adevarat la pacea eterna, raspunsul nu-l putem gasi in politica, ci in psihanaliza. Cum ar fi o societate in care toti oamenii ar avea doar amintiri placute, cele nefaste fiind atacate si infrante sau reprimate pana la dizolvare ? Desigur ar fi pace, dar o pace intre oameni slabi, unii neputinciosi, caci un caracter puternic se cladeste pe revenirea din traume. Hm, totusi intr-o pace eterna nu ar mai fi nevoie de tipologii Alpha, de dominatori, ci de un echilibru universal intre diferitele personalitati, o relatie de conlucrare si potentare reciproca intre indivizi. Ha, deci schimbare chiar incepe cu fiecare dintre noi, caci cine s-ar fi gandit ca interiorizarea si autoanaliza pot fi cheia universalizarii si unificarii rasei ?

Nimic !

2011-04-11T17:33:00.000+03:00

Ma gandeam la ura. Si mai precis la izvorul ei, la cauze. De ce uram ? Am ajuns la un rezultat, ce mi se parea acceptabil : din dorinta! Uram deoarece gasim in ceva sau cineva ceva ce ne dorim dar ne lipseste, fie ca e vorba de un simplu lucru posedat, fie de o virtute sau o aptitudine, fie insasi vointa. Nu-l urasc pe cutare pentru ca m-a batut, ci pentru ca nu l-am putut bate eu. Nu-l urasc pe Insulescu pentru ca nu-mi imparte ideologia, ci pentru ca nu-mi pot impune perspectiva, din diverse motive. Toate astea le doresc, in consecinta mi se pare normal sa-l urasc pe cel ce le are. La o analiza focalizata am ajuns la un alt rezultat. Lacunele, lipsurile sunt cele ce creeaza ura in stare pura. Vidul, nimicul, absenta creeaza dorinta. Dorinta este de fapt instrumentul de care se foloseste "Neimplinitul" din noi pentru a construi ura, vointa, puterea, slabiciunea. Orice sentiment apare in noi ca un Big Bang, din hiat, din neant iau nastere legi pe care suntem nevoiti apoi sa le urmam. Golul din noi ne sperie, ne inmarmureste insasi gandul la el, caci daca n-ar fi asa, de ce cand ne nastem plangem fara sa stim cu ce scop ? Primul impact cu lumea nefiltrata, a simturilor, a ratiunii este terifiant, ca o cadere din Rai, cand treci de la o stare semi-vegetativa, de simbioza, la una in care singura nevoie, dependenta este aceea de a umple golul interior. Esti o foaie alba, acum nu trebuie decat sa fii si sa controlezi pixul.

Promenada prin metafizica !

2011-03-31T18:21:00.000+03:00

"Mă îndoiesc deci gândesc, gândesc deci exist, exist deci Dumnezeu este". Este deci nevoie de ratiune pentru existenta lui Dumnezeu. Dar ce gandeste o piatra ? Ce gandeste Dumnezeu ? Gandirea este un proces, este un algoritm. Dar daca Dumnezeu este Gandirea insasi, ce gandeste Gandirea? Pentru a putea fiinta, a exista, trebuie sa fii constient de propria existenta. Astfel Dumnezeu trebuie sa se indoiasca de Gandire pentru a exista. Dumnezeu trebuie sa-si conteste singur existenta pentru a Fi. In continuare lui Dumnezeu ii este imposibil sa gandeasca, sa execute procesul de a gandi, el fiind insasi Gandirea care se defineste prin increare si are o dimensiune infinita, cuprinzand toate gandurile, ca si finite si absolute, ce ar putea fi gandite vreodata. Deci daca nu poate gandi, in sensul atribuit de Descartes omului, el nu se poate nici indoi de o gandire oarecare, in concluzie din perspectiva lui nu poate exista. Dumnezeu exista insa din perspectiva rationalilor, si poate exista numai in acest Univers creat de ei. Noi l-am creat pe Dumnezeu, nu el pe noi. As putea afirma ca "Influentez deci exist". Acest silogism este cel ce-l mentine in viata pe Dumnezeu, aceste influente spirituale fiind percepute insa doar de un intelect ce poate rationa. Cu siguranta lupul nu urla catre un Dumnezeu ce se afla printre nori, dar noi "stim" ca si dobitoacele servesc acelasi Dumnezeu. Nu ma influenteaza, deci e mort!

Despre fanatici !

2011-03-31T15:52:00.000+03:00

Exista doua tipuri de fanatici: unul are tot timpul in subconstient ceea ce poate castiga iar celalalt ceea ce poate pierde. "Bisericosii" si nazistii fac parte din prima categorie, activistii ecologisti, din a doua. Credinciosii fanatici sunt dedicati in intregime religiei pe care o urmeaza, deoarece ei cred ca pasesc pe calea corecta, singura cale posibila, ce duce la un rezultat final perfect, divin. Ei sunt fanaticii distructivi, deoarece tot ceea ce nu se include in traseul lor trebuie eliminat sau convertit. Din punct de vedere al radicalismului si intolerantei, fanaticul religios este identic cu oricare supus fidel al Reich-ului. Fanaticul distructiv se incarcereaza in temnita propriilor credinte, ce se vor absolute si infailibile, singurul drum real si just fiind al lui iar orice sau oricine nu se aliniaza perfect cu aceasta traiectorie trebuie vaporizat, incinerat. Acest tip de fanatism se bazeaza de fiecare data pe iluzoriu, pe imaginar, deoarece nu este o lupta pentru "ceva" ci o lupta pentru a ajunge la "ceva", indiferent de rationalitatea sau veracitatea acelui "ceva". Se concentreaza asa de mult asupra finalului idealizat si doar posibil, incat drumul trebuie construit cu orice mijloace necesare. Cel de-al doilea tip, fanaticul constructiv, isi are punctul de pornire intr-o catastrofa savarsita sau iminenta. Acest fanatic pleaca intotdeauna de la palpabil, de la o dereglare, pe care se va stradui sa o indrepte. El se focalizeaza pe dezechilibru, pe cauza acestuia si drumul este creat de aici inainte cu scopul de a remedia, de a repara, de a opri iminenta infectie din raspandirea ei. Nu ar exista fanatici ecologisti daca planeta nu ar fi in pericol, daca nu s-ar fi vazut deja efectele catastrofale ale lacomiei omului. Fanaticul contructiv lucreaza cu un "ceva" vizibil, "ceva" ce creeaza plagi deschise in trupul de-un echilibru firav al Terrei. Ei sunt imsufletiti de o vointa "doctoriceasca", ce doreste sa vindece cel mai important pacient. Fanaticul constructiv se lupta impotriva Omului, a viciilor sale inutile, a nevoii lui de a-si satisface pofte carnele, lupta pentru a apara Pamantul de Om, si pe Om de el insusi. Fanatismul nu ne lipseste, insa suntem deficitari in materie de fanatism bine directionat, de unul care sa aiba ca scop imbunatatirea Totului, de un fanatism rational si universal.

Despre autocunoastere !

2011-03-25T08:17:00.000+02:00

Multi insista pe ideea de cunoastere de sine. Dar cum as putea sa ma cunosc daca sunt mereu altul ? Autocunoasterea nu inseamna doar sa-ti recunosti limitele, pentru ca limitele sunt concepte abstracte ce trebuiesc mereu innoite, sau a indentifica cu atentie reactia ce va surveni unui anumit eveniment, caci atunci am fi privati de a ne mai surprinde. Pentru moment sinele se aseamana cosmosului : credem ca stim principiile de baza, dar nu putem pune degetul pe hazard, nu avem un rezultat finit. Cei ce pornesc pe drumul autocunoasterii nu pot finaliza decat cu un compromis, pentru ca nu exista trasaturi sau principii fundamentale la care putem reduce sinele si acestea sa le numim Totul. Pentru o cunoastere de sine completa ar trebui sa ai control absolut asupra emotiilor, constientului si sa stii cand si cum iti vor reactiona impulsurile. Pentru asta este nevoie ca sinele sa treaca printr-o infinitate de situatii si imprejurari, ideea ce creeaza un incredibil exercitiu de imaginatie. Drumul spre autocunoastere este ruda cu destinul pentru ca ambii doresc sa ofere un raspuns exact la intrebarea : Cum voi actiona eu acum ? Autocunoasterea, intr-un final, ramane un concept iluzoriu, concret fiind doar "drumul", neputand avea o finalitate, iar rezultatul acestei iluzii il gasim in realitate prin faptul ca inca ne surprindem.

Urasc femeia !

2011-03-08T09:33:00.000+02:00

Urasc Femeia. Urasc Barbatul. Iubesc Omul. Conform unui studiu pertinent diferentele de comportament dintre barbati si femei se datoreaza presiunii de stereotipizare a familiei asupra copilului. De ce fetitelor li se cumpara haine roz si papusi sau baietilor haine albastre si masinute ? Aceste cadre fixate in jurul copiilor ii vor modela diferit : fetitele vor dezvolta abilitati de socializare prin "partidele de ceai" cu papusi iar baieteii isi dezvolta mai mult partea cognitiva prin demontarea masinutelor. De cate ori nu ati auzit : Nu e frumos mama, tu esti fetita ! Tu esti baietel trebuie sa ai grija de fetita ! Deci diferentele dintre barbati si femei sunt impuse de catre parinti prin standardizare, creearea de tipologii bazate pe sexe. Aceste diferente devin pur fictive, cand o fata este lasata sa practice sporturi sau unui baiat ii este deschisa partea sensibila prin lectii de pian. De ce sunt femeile mai rautacioase ? Pentru ca nu sunt indrumate spre sport, care dezvolta abilitati de cooperare in echipa, ele isi formeaza singure povestile lor cu papusi, unde devin suverane. De aici si tendinta de a incerca mereu sa-i manipuleze pe cei din jur, ca niste papusi. Aceasta manipulare are de cele mai multe ori mijloace fizice, o fetita trebuie sa fie frumoasa in orice moment, un baietel doar cand este tarat pe la o nunta sau de ziua lui. De-asta barbatii s-au si obisnuit cu asa de putina atentie, ocazionala, la aniversari. Cand acesti copii se intalnesc la maturitate, femeia va spune ca ea incearca sa tina o relatie, cand de fapt ea doreste ca relatia respectiva sa fie controlata de ea, ca o casa de papusi, pe cand barbatul este obisnuit sa lucreze in echipa, dar pentru asta trebuie ca toti membrii sa fie egali ca importanta. De ce par femeile cateodata asa de aeriene, de pe alta planeta ? Pentru ca ele in copilarie visau la ziua nuntii lor si cum va arata rochia, devenind astfel centrul oricarei lumi in care va pasi: multe se inseala teribil. Pe de alta parte, baietelul isi construieste cazemate, prastii etc. asta fixandu-l cu exactitate pe pamant, pentru a fi impins, mai apoi, sa devina "capul familiei". Toate aceste diferente dintre barbati si femei sunt pur si simplu artificiale, sunt create de prejudecati si "asa trebuie sa fie"-ul invechit. Pana la urma sunt doar exponenetul masculin si feminin al aceleiasi specii, singurele diferente reale fiind cele fizice.

Sper sa nu fie !

2011-03-05T19:59:00.000+02:00

Am auzit azi doi termeni care alaturati imi perforau timpanul : preot intelept ! Este posibila intelepciune intr-un cadru extrem de restrictiv ? Te poti numi intelept trancanind interpretarile unei singure carti ? Probabil ca nu. Dar aceasta sintagma releva o problema de o natura diferita. Aceasta alaturare exista, sustinuta de norod. Ca sa-l completez pe Daniel, aici a ajuns evolutia noastra spirituala si intelectuala incat intelepciunea sa ni se para un "ce" dumnezeiesc ? Cum ar fi lumea daca in loc de cabinetele psihologilor ar fi cabinete "popesti", pentru problemele sufletului, sau in loc de psihiatri sa fie preoti cu biblii si crucifixe pregatiti de exorcism ? Rata sinuciderilor printre cugetatori ar fi uriasa. Ce schilodire a spiritelor libere, ce genocid printre cei ce-si doresc sa zboare, ce abominabila ar fi zamislirea unei singure idei la infinit.

Curaj sau Frica !

2011-02-24T11:08:00.000+02:00

Omul, animalul asta rational, s-a decis intr-o buna zi ca nu-i mai ajunge doar supravietuirea. Atunci a ales omul sa fie Maret. De ce fac oamenii fapte monumentale, de ce iau o atitudine colosala impotriva unei idei pe care ajung sa o supuna ? Imi puteti spune cum il chema pe omul ce locuia in Venetia la casa numarul 7 in 1887 sau un simplu soldat din armata lui Cezar ? Desigur ca nu. In Istoria Universala acestia nu au contat, nu au fost consemnati, pentru noi sunt inexistenti. Societatile primitive au conchis ca singura modalitate de a fi imortalizat, in piatra, in scris este fapta mareata. Pentru a fi recunoscut ca individ trebuia sa fii considerat o exceptie, astfel unii oameni au ales maretia. Dar de unde aceasta nevoie de a fi nemuritor ? Nemuritor este in antonimie cu muritor, cu moarte, adica o stare de care omul a inceput sa fie constient si de care a fost inspaimantat. Frica sa fi fost motivul Maretiei ? De ce nu, frica este samanta multor alte trairi omenesti si inca guverneaza suflete. Astfel omul, in care se intersectau frica de moarte dar si o mai mare dorinta de a-si schimba destinul, a creat Maretul, considerat singura modalitate de a lasa o amprenta destul de adanca pentru a transcende timpul. Si de atunci maretia nu putut fi supusa testului standard de "Bine sau Rau" pentru ca este dincolo de aceste concepte. Persoane marete au fost Einstein, Ioana D`Arc dar si Hitler si Constantin Cel Mare. Notorietatea este rezultatul final al unor actiuni bune, rele, niciodata meschine, totdeauna urmarind scopul. Maretia are o afinitate pentru curaj, si nu neaparat cel eroic frate cu nebunia, de a infrunta o armata de unul singur, ci curajul in sens general adica dorinta de initiativa, de a-si asuma riscuri, de a nu trai sub radar. Nu poti fi maret fara sa ai curaj, dar nici fara frica de nimicie, de moarte fara a-ti lasa povestea. Totul se rezuma inevitabil la instinctul de "Lupta sau Fugi", "Curaj sau Frica". Ce euforie trebuie sa-ti provoace maretia !

Aforisme !

2011-02-21T19:29:00.001+02:00

Te-ai gandit vreodata ca un ins oarecare din trecut se intreaba daca se va gandi cineva din viitor la el si acel cineva esti tu, acum ?

Numitorul comun al fobiei, geniului, divinului si dezgustului este Omul.

Muzica satisface nevoia de liniste si sprijin cel putin la fel de bine ca religia.

Ideea unui Dumnezeu personificat este la fel de iluzorie ca linia orizontului. Orizontul este autolimitarea celor ce aleg sa nu priveasca mai departe.

Rugaciunile nu trebuiesc acompaniate de o negare a intuitiei.

O postare pulareasca !

2011-02-19T12:55:00.002+02:00

Sursa de inspiratie si fundal : http://www.youtube.com/watch?v=3vGPrEsNBck

De ce sa nu folosim cuvinte obscene ? Ne putem folosi de resturile alimentare in proces de descompunere, imagine vizuala ce o au unii cand aud obscenitati, dar dorim sa alienam un produs propriu : cuvantul porcos. Cum ar suna daca Junky ar zice doar "Cum poti sa-mi spui ca ma iubesti ?" In aceasta sintagma doar accentul poate sugera ca este o intrebare retorica, dar pentru plasticitatea frazei si o reprezentare scrisa s-a introdus cuvantul "pula". In spatele "pulii" nu stau coaiele, cum s-ar intelege, ci intreaga frustrare si manie refulata a unei relatii ce s-a dovedit cel mult iluzorie. Slobozirea "pulii" in astfel de contexte este la fel de eliberator ca orice sedinta de yoga, ca un pumn dat in perete ca o lance de lumina ce intretaie un nor greu si gri. Incatusarea "pulii" mi se pare cel putin nedemocratica, impunand autocenzura pentru auzul fin al unora ce nu pot disocia cuvantul "pula" de organul "pula", care are toate atributiile clare.

Frustrari !

2011-02-16T13:44:00.000+02:00

Femeile trebuie sa fie dive, barbatii trebuie sa fie "barbati adevarati". Culminarea democratiei este revolutia, principiile subtiri iti ingroasa conturile, iti ingroasa talia si obrazul. Cauti stralucirea in fecale cand Soarele este orbitor iar jaful este mantuirea finala a oricarui razboi. Dragostea iti zambeste timid dintr-o cutie in care indesi frustrari, slabiciuni si temeri. Iti doresti sa fii in pas cu moda, dar pasii modei trec printr-o mlastina de superficialitati rancede cu lumina neagra si aroma de anorexie. Ai planuri desenate de o societate depravata si inca mai poti avea asteptari sublime ? Locul tau special in care te duci cand suferi este calcat de buldorezul fricii de a ramane singur cu gandurile tale. De ce mai speri sa ajungi pe Luna cand molozul vechilor tale planuri te acopera pana la gat ? Cum poate fi egalitatea un drept cand tot ce faci este sa-i pui piedica celui din fata pentru a-i lua locul ? De la distractie nu se poate ajunge decat la plictis, dar din tristete poti crea lumi.

Universuri paralele !

2011-02-14T12:04:00.001+02:00

Echilibru poate insemna si compromis. De exemplu prapastia ce se creeaza intre Universul fizic si Universul propriu, idealizat, idilic. Nu exista echilibru intre Lumea ce-o visezi cu ochii deschisi si Lumea reala care nu te lasa sa dormi. Cu cat Universul tau are mai multe "adevaruri", cu cat este mai riguros construit, cu atat devine mai diferit de ceea ce se intampla in jurul tau, iar aceasta nepotrivire poate macina un om pe interior. Astfel ai nevoie de un compromis dar la ce poti renunta si in ce te poti adaposti ? Universul propriu, fiind creat de tine intr-un mod categoric, devine astfel sursa principiilor si credintelor tale. Universul fizic iti ofera sansa unor relatii sociale ce-ti pot preschimba stanca, in care ti se inradacineaza Lumea, in praf, inlocuind-o cu diamant sintetic. Pe cei ce recunosc Lumea proprie ca fiind singura existenta, ii numim uneori nebuni, iar pe cei care se razboiesc pentru profituri efemere, nu-i putem numi oameni. Nu te simti cu adevarat bine cand iti vezi Lumea proprie transpusa in cea fizica, chiar si doar intr-un colt de camera ?

Echilibrul !

2011-02-12T13:05:00.000+02:00

Este imperativ sa fii o persoana echilibrata, sa-ti gasesti echilibrul. In fizica acesta reprezinta un raport egal al fortelor ce actioneaza pe directii opuse. Echilibrul spiritual se obtine prin meditatie, renuntandu-se la ideea de balans, ce pare a fi indispensabila echilibrului, alegand doar calea non-violenta, pozitiva. Echilibrul a fost considerat ca un perfect balans intre bine si rau, daca vom putea delimita irevocabil aceste doua concepte. Sa vorbim, pentru a fi mai precisi, despre binele si raul in interesul personal. Imaginati-va o balanta intr-un echilibru perfect, cele doua greutati fiind identice. Acesta este un echilibru pentru ca nu exista miscare care sa-l destabilizeze, deci cele doua "greutati" sunt in armonie. In consecinta pentru a fi in echilibru nu trebuie sa faci fapte bune, in sensul pe care l-am inteles mai sus, ci fiecare fapta buna trebuie urmata de una diametral opusa, rea, si de aceeasi gravitate. Am putea considera o balanta echilibrata una care are greutate doar pe o singura parte? Am putea spune ca da, caci atunci vorbim despre o victorie decisiva a uneia dintre greutati, nefiind alte influente care sa o destabilizeze. A pune in balanta nu inseamna decat a compara un obiect/concept cu un altul, cantitativ. Daca am alege doar binele si am face abstractie de rau sau viceversa ? Se ajunge la un echilibru absolut, caci neavand decat o substanta/concept acela se poate echilibra doar cu el insusi, ceea ce revine natural oricarei substante. Asta daca echilibrul trebuie adus in discutie doar in raport cu binele si raul.

Facerea !

2011-02-05T16:03:00.000+02:00

"2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. "
Hm, Fiinta Suprema are nevoie de odihna ? Esenta tuturor lucrurilor poate avea acest defect al oboselii ?

Altruistul !

2011-02-01T10:13:00.000+02:00

Altruismul este demn de ode. Sau ... Cateodata pentru a simti esenta unui peisaj trebuie sa ai o viziune de ansamblu. De aceasta data cred ca ar trebui o abordare microscopica a fenomenului "altruism". Exista oare un moment in care sa te ignori cu adevarat ? Altruismul este renegarea oricarei dorinte sau impuls pentru a ajuta la realizarea dorintei altcuiva. Filantrop te numesti atunci cand ai realizat diferenta dintre material si spiritual, optand sa-ti infrumusetezi gradina interioara cu flori fara masa dar cu impact crucial. Poti dona 1 leu sau 1 milion insa rasplata pe care o primesti este infinit mai substantiala, incepi sa te simti mai bine fiind tu, totul devine mai limpede, poti urca o treapta sau privi in jos spre un semet pisc. Este domeniul propice unei dependente, caci faptele ce par altruiste au rolul de a-ti procura merindele spirituale pentru orice drum. Este usor sa-ti doresti sa fii mandru de tine si ce ai realizat, sa poti insemna ceva chiar si pentru o furnica, sa fii cel ce a deviat cursul distructiv ca parea destin pentru cineva. Nu poti numi aceasta dependenta nociva, caci nutrientii cautati exista in resurse nelimitate pretutindeni si din schimbul celor doua parti, implicate intr-un act altruist, nici una nu pierde ceva esential, din contra ambele sunt remunerate conform nevoilor. In final altruismul pare a fi o forma evoluata a egoismului, trasatura definitorie a Omului, schimband doar aparentele, cel ce are cel mai mare beneficiu este chiar altruistul.

Omul planetar !

2011-01-25T13:51:00.000+02:00

Mi-am adaugat o noua nedumerire, iee! Din timpuri arhaice omul a incercat sa copieze Natura. Si in orice exemplu, de ultim moment, din cadrul stiintei, aceasta dorinta a omului de imitare este ferventa. Incearca Omul, nestiind inca care-i este scopul, sa realizeze cea mai simpla forma de flaterie ? Sau, in incercarea lui seculara, doreste sa inglobeze toate particularilatile celorlalti locuitori ai planetei? Prima varianta ar fi "normala", a doua nobila. Spun "normala" pentru ca genetic suntem programati sa ne imitam, din copilarie, parintii sau alte persoane cu care avem contact permanent. Incercand sa zburam ca pasarile sau sa ne regeneram un membru sau organ bolnav, nu facem decat sa transpunem in stiinta ceea ce se intampla natural in jurul nostru. Tind sa cred ca ne situam in a doua posibilitate, caci ne folosim de Natura pentru a nu comite aceleasi erori ca ea, caci natural nu inseamna perfect, existand numeroase mutatii si erori ale Naturii. Deci, "Bravo" Omule, poate acum nu o sa privesti doar prin microscop pentru a-ti dezvolta o constiinta planetara cu care sa protejezi poate singura ta sursa de inspiratie.

Despre suflet !

2011-01-18T09:53:00.000+02:00

Ce se crede despre suflet ? Este o substanta amorfa care reprezinta tot ceea ce suntem, excluzand trupul si este faurit chiar de Dumnezeu. Aici intervine o nelamurire: cum imi poate Satana fierbe sufletul sau sa-l supuna la orice alt fel de tortura, in principiu fizica? Toti nervii mei putrezesc intr-o groapa, creierul mi se descompune, cum poate sufletul meu simti acele pedepse pentru eternitate? Dar cum frica este cea mai buna metoda de convingere, s-a decis alocarea unor chinuri infinite, in cazul in care te indepartezi de la el. Un mic scenariu: sculptezi un caine din lemn si aceasta activitate iti ocupa tot timpul, pentru ca o faci cu placere. Dupa o saptamana opera ta este completa, si esti mandru. Acum, i-ai da figurina vecinului tau cretin care cu siguranta o va distruge? Atunci de ce pot micii demoni tortura un suflet lucrat de mana divina. Doar pentru ca si-a intors fata si nu mai priveste in sus? Nici figurina nu face nimic, este doar o amintire a muncii si pasiunii depuse. Daca nu-l urmez pe Dumnezeu, de ce ma pedespseste Lucifer? Poate sunt mana-n-mana.

Despre unii si altii !

2011-01-15T18:24:00.001+02:00

Se spune ca unele lucruri se simt, nu se invata, unele doar le crezi fara a le analiza. Mie mi se pare ca tine de natura celui ce percepe experienta. O minte analitica se va intreba mereu : de ce asa? cum se ajunge aici? care-i este scopul? Pentru cei al caror aparat de priceput Universul este "inima", analiza obiectiva, autopsia unui sentiment reprezinta amputarea sau acoperirea totala cu putrefactie a acestui sentiment-reflex. Este ca in cazul unei mancaruri pe care o savurezi pana cand afli care-i sunt ingredientele. Defalcarea fenomenului de "iubire" poate schimba sentimentul pe care-l ai in legatura cu acesta? Te poate face mai precaut. Punerea lui Dumnezeu in scaunul intervievatului ii poate stirbi din influenta impusa? Tine de natura celui ce percepe experienta. Aspectul criptic al tuturor obiectelor l-a invatat pe om sa ia stiloul sau bisturiul in mana si sa testeze. La nivel planetar ne asteptam cu totii ca cineva sa inventeze un lucru care ne va face viata mai usoara. Drumul a fost greu de la un Pamant plat la Universul aflat intr-o accelerare continua propulsat de energia neagra, insa la fiecare intersectie s-a aflat un sceptic cu o intrebare.

Mos Craciun exista !

2010-12-25T11:43:00.000+02:00

O ideea sau un concept pot tine un lucru material in viata ? Sa-l luam pe Mos Craciun de exemplu. Fizic el nu exista, cum multi copii au aflat deja cu ochii plansi, insa in fiecare an pe 24-25 decembrie, unii primesc exact ce-si doresc. Dorinta se materializeaza datorita unui concept, mos craciunismul insufland in cei ce pot, impulsul de a da celor ce doresc. Si ce daca nu vine un grasan jovial sa imparta cadouri cu puterile lui mistice ? Omul poate savarsi minuni de unul singur, dar o oarecare frica il face sa nu admita acest lucru, apeland la ideea de Mos Craciun pentru a explica cum creeaza dintr-o dorinta virtuala, un cadou concret. Raspunsul meu este "Da!" si Mos Craciun exista!

Clepsidra !

2010-12-25T11:29:00.000+02:00

Multi s-au intrebat care ne este scopul, de ce suntem. Raspunsurile variaza in functie de credintele fiecaruia: suntem aici pentru a ne perpetua si evolua, pentru a gasi iubirea, pentru a avea grija de planeta, pentru... Sunt asa de multe raspunsuri incat pare ca sigur ne-am nascut cu un scop si vom muri indeplinindu-l, sau nu. Fiecare isi contruieste un scop in viata si pentru el acesta este motivul pentru care a luat fiinta. Eu as vrea sa pun alta intrebare: Daca ai avea un singur fir de nisip in clepsidra, ce ai incerca sa faci in timpul scurt care ii trebuie granulei sa ajunga la sfarsit ?

De la 1 la 2 !

2010-12-24T19:36:00.000+02:00

Cand cineva povesteste despre cat de bine s-a simtit sau cat de mult s-a plictisit cu o seara in urma, eu am obiceiul de a intreba: "Cat, pe o scara de la 1 la 2?". Raspunsul nu atinge niciodata limita superioara ci o depaseste prin raspunsuri ca 10 sau 48. De unde provine aroganta asta de a ignora limitele impuse ? De unde lejeritatea asta cu care se ataca imposibilul ? Cred ca asta este trasatura definitorie a speciei noastre: tendinta de a imagina un lucru iar apoi de a-l realiza. La nivelul umanitatii nu cunoastem frica de necunoscut ci singura reactie pe care ne-o creeaza un inimaginabil este aceea de a ni-l inchipui si a-l materializa. Nu este frumos sa te gandesti la ceva ce nu exista inca ? Desigur, as putea afirma ca neavand limite sau daca ni se impun unele nu le luam in considerare, tinde spre ideea ca nu exista o divinitate suprema.

Putina culoare de Craciun ! :)

2010-12-24T19:13:00.001+02:00

Hahahaha !

2010-12-23T12:25:00.001+02:00

A se remarca nu doar mesajul ci si dezacordul !

Aici in tara !

2010-12-21T14:21:00.000+02:00

Fara alte comentarii !

2010-12-14T21:37:00.001+02:00

Romania !

2010-12-01T15:19:00.000+02:00

Nu inteleg de unde isteria asta nationala pentru "1 Decembire - Ziua Romaniei". Romania este o tara de cacat care nu reuseste sa exporte nimic ca brand de tara ci doar individualitati, oameni deosebiti care s-au remarcat in pofida piedicilor puse de minunatul nostru sistem romanesc. M-am saturat sa tot vad la televizor oameni, ce au reusit in domeniile lor prin propriile puteri, care afirma sus si tare : "Sunt mandru ca sunt roman!". Cu ce ma ajuta pe mine faptul ca pe buletinul meu scrie si in limba romana ? Ce avantaj imi ofera nationalitatea romana ? De ce ar trebui sa ma simt mandru pentru ceva ce niste oameni, de mult apusi, au reusit sa faca pe teritoriul acestei tari mici si insignifiante. Stramosii nostri nu au nimic in comun cu noi, de ce ar trebui sa ma mandresc cu faptele altcuiva ? Nici macar o invatatura nu s-a lipit in constiinta nationala actuala din indarjirea cu care ne aparam patria. Poate doar hazardul nefast de a ne fi nascut intre aceste granite este pentru unii motiv temeinic de a fi nationalist. Identitatea nationala nu exista in aceasta tara, care a fost folosita tot timpul pentru jocul si beneficiul altora. In aceasta caricatura de tara, trebuie sa-ti faci singur drumul, de-aia exista mai multe campanii decat proiecte nationale.

Psihologul roman !

2010-11-27T11:28:00.001+02:00

Se tot vorbeste despre mersul la psiholog, un lucru obisnuit in alte tari, inca taboo la noi. Nu ma adresez aici ignorantilor care nu fac diferenta dintre psiholog si psihiatru. Romanii sunt reticenti cand vine vorba de a sta de vorba cu un psiholog, in mare masura pentru ca valoarea si competenta celui din urma, aici, inca sunt contestate. In sedintele de la psiholog ai sansa de a te descoperi, de a te reaminti, in final de a te cunoaste. Aici intervine nedumerirea pe care o voi impartasi : ne este teama sa ne dezbracam in fata unui strain sau chiar suntem de parere ca ne cunoastem destul de bine ? Prima problema tine de nivelul primitiv al romanilor de a gandi. Cum putem oare afirma ca ne cunoastem cand singurele modalitati, pe care le vad eu, ar fi o introspectie amanuntita de fiecare data cand avem un timp liber sau prin experientele ce ne-au iesit in cale. Pentru a te cunoaste pe deplin ar trebui sa faci toate greselile care ti-ar fi fost posibile pana la acel moment si din toate sa inveti de fiecare data altceva despre tine. In acel moment poti afirma ca te cunosti. Dar cum ne este aproape imposibil sa comitem toate greselile benefice cred ca autoobservarea este singura solutie viabila. Aici intervine finetea unui psiholog, caci ne putem uita dar important este sa stim ce cautam si cand gasim sa o recunoastem din prima. Sfaturi si indicatii care stau in arsenalul oricarui psiholog serios. Daca ne-am inceput autoanaliza prea tarziu putem apela oricand la un psihanalist pentru a vedea ce nu a mers in trecut :).

Paradox !

2010-11-20T21:25:00.000+02:00

Am o umbra de nelamurire ! Ce este de fapt dragostea pentru bani ? Cu siguranta nu este acea dragoste cantata de Fuego, de exemplu. Banii sunt iubiti pentru ceea ce pot aduce, este in consecinta o iubire izvorata din dorinta unor lucruri materiale ce ne lipsesc. Deci daca simtim ca acele lucruri ne sunt niste lipsuri, am putea spune ca le uram, caci dispretuim orice ne face sa ne simtim incompleti. In consecinta am putea afirma ca dragostea de bani se naste din ura lipsurilor materiale ? Nu vad de ce nu. Dar cum este posibil ca iubirea sa se nasca din dispret ? In termeni logici acesta este un nonsens, dar pentru multi oameni acesta este scopul ultim al tuturor ambitiilor. Acum, acest nonsens poate fi tradus in ceva mai limpede ? Ne-am axa aici pe doua variante : aceasta dragoste nu este una adevarata, desi unii ar ucide si chiar si-ar lua viata pentru ea, sau aceasta este dragostea reala, pura, care insa nu poate exista logic fiind dupa cum am aratat, un nonsens. Care sa fie ?

AmStaff vs. Maidanez

2010-11-17T10:11:00.001+02:00

Pot vorbi din experienta despre stereotipurile aplicate cainilor, numite si comportamente specifice rasei. Cineva mi-a spus sa-mi tin cainele, in timp ce maidanezul ce-si face veacul pe langa garajul lui ne latra isteric. Fetita mea era foarte calma cu un aer superior in timp ce maidanezul isi arata coltii concentrat pe atac si eu trebuia sa-mi tin cainele pentru simplul motiv ca : "Ala e de lupte!". Inteleg ca lipsa educatiei poate naste astfel de sintagme, insa acesti caini sunt considerati agresivi pentru felul in care arata si pentru ideea tatuata in mintea unor invechiti ca sunt caini folositi la lupte. Agresiunea este universala la caini si este inserata de stapan, indiferent de rasa. Nu este cumva adevarat ca ai fost cel putin de trei ori latrat de un Pechinez ? Aceasta flegma mica de caine este cea mai agresiva rasa de caini, dupa parerea mea, pentru ca de pui i se permit multe caci este oarecum inofensiv, mic si dragalas :|. Oricine are o poveste despre o muscatura de caine, cel mai probabil este vorba despre un maidanez. Acestia, care cresc pe langa paznici sau in haita printre blocuri, au un singur dusman declarat : omul. Fie ca este vorba despre "hot" sau despre oamenii care le calca teritoriul, el este invatat sa atace omul, fara nici un fel de jena. Si intrebarea ramane : este un AmStaff mai agresiv decat un maidanez ? Cainele reflecta agresiunea stapanului prin dresajul impus de acesta, caci pentru cine nu stia a dresa un caine inseamna a-l face sa nu se comporte instinctual.

Mini-societati !

2010-11-09T09:11:00.000+02:00

Ajunsesem la un moment dat, in istoria noastra, la o rascruce, cand am decis sa ne adunam ca niste celule pentru a face un singur organism, un sat, o cetate, un oras. Am trecut de la grupuri la societati. Se pare ca acest acord nu ne mai satisface, nu trebuie sa mai stam laolalta pentru a ne proteja, si acum ne cautam propriile noastre grupuri restranse in care ne simtim bine, ne simtim noi. Ca specie, suntem singurii care nu avem scopul de a ne perpetua, in schimb avem o foame salbatica de confort. Din moment ce nu exista un tel comun, refuzam sa traim umar la umar cu cineva care nu ne impartaseste viziunea si nu rade la aceleasi glume ca noi. Revenirea, de la societati, la grupuri sa fie oare o regresie sau o consecinta normala a dorintelor omului avid de simplitate si comoditate ? Ca sa exemplific existenta grupurilor va pot spune sa va uitati in jurul vostru si sa observati lipsa unui prieten vechi care la randu-i se uita in jur si observa lipsa voastra. Dezertari si migrari din grupurile fiecaruia au loc in permanenta. Este oare gresit sa ne dorim sa-i avem alaturi doar pe cei pe care-i numim prieteni ? Am devenit, ca indivizi, asa de nesiguri si speriati de multime incat sa ne creem propriile mini-societati ? Eu cred ca presiunea ne-am pus-o singuri pe umeri prin modul cum ne educam copiii, invatandu-i sa se joace doar cu prietenii lor, dar asta este cu totul o alta discutie. Vom reveni, probabil, la traitul in comun cand vom renunta la a vedea viata ca o cursa impotriva celui de langa noi si cand nu vom mai crede ca diferit este sinonim cu dezagreabil.

Eu nu trebuie sa fiu Tu !

2010-10-07T09:02:00.000+03:00

Se auzea din radio "Beyonce - If i were a boy", melodie in care dansa spunea ca daca ar fi fost baiat ar fi facut totul perfect in relatia "lui" cu aleasa. Oare chiar ne putem pune in locul altcuiva ? Cred ca nu. Ne putem pune in aceeasi situatie, dar pentru a reactiona intr-un alt fel trebuie sa nu mai fim noi si sa ne transpunem complet in ideologiile, temerile, frustrarile si impulsurile acelei persoane. Nu poti afirma: daca eram in locul tau as fi procedat diferit! Daca erai in locul lui ai fi procedat exact ca el, pentru ca atunci erai el. Poti afirma: daca eram in situatia ta, actionam in alt mod! Da, dar atunci ai fi fost tu si nu el in acea situatie, deci nu te poti pune exact in bocancii lui, pentru ca ar trebui sa fii cel putin Jung pentru a intelege cum ar reactiona un individ pus intr-o anumita situatie. Oricine a incercat sa devina o alta persoana doar pentru a-i intelege comportamentul s-a izbit cu siguranta de zidurile propriilor credinte, de limitele sale de coprehensiune, de raspunsurile sale impulsive la un stimul extern si de cugetarile asupra problemei facute doar cu instrumentele ce ii sunt disponibile. Nu cred ca ar trebui sa incercam sa ne punem in locul altcuiva, ar trebui doar sa incercam sa asimilam un alt punct de vedere descris direct de sursa.

Manipularea !

2010-09-16T19:01:00.001+03:00

"Toata lumea mainile in aer" cea mai banala forma de manipulare. Ce inseamna de fapt manipulare ? Sa-ti impui dorinta asupra celuilalt facandu-l sa creada ca este ceva imperativ pentru el. Eu imi ridic doua probleme : este normal sa manipulezi si este normal sa simti si placere din asta ? Eu sunt de parere ca da. In lume exista caractere ce impun si oameni meniti sa fie condusi, sa urmeze ideologiile altora. De cand am incetat sa ne luptam cu animalele pentru mancare si adapost, am inceput sa ne intrecem intre noi, sa incercam tot timpul sa depasim in viteza pe cineva, sa dorim sa controlam nu numai spatii ci si alti oameni. Doar in sensul acesta pot aprecia Biserica, cel mai mare manipulator de mase, care se pare ca a inflorit continuu de la aparitia sa, ceea ce-mi sugereaza ca manipularea reprezinta un lucru cu care ne-am obisnuit, normal si nu in cele din urma benefic pentru manipulator. Este bine sa tragi placere din manipulare ? O calitate superioara mi se pare abilitatea de a trage placere din orice, manipularea nefiind o exceptie. Oricate probleme de moralitate ar ridica manipularea unei persoane, nu poti sa nu simti un fior de putere cand domini usor pe cineva. Oare de asta ne place manipularea, pentru ca reusim sa ne exercitam dominarea prin mijloace non-violente ? Tot primitivi am ramas, tot despre persoana Alpha este vorba, tot ne credem intr-o competitie; nu am reusit decat sa rafinam mijloacele de executie...

Ce Dracu sa scriu ?

2010-08-28T20:51:00.002+03:00

Nu am ce sa scriu. Ascult Parazitii - Fii pregatit si parca simt o nevoie de reactie, pe cat pot de intelectuala. Insa sunt cu inspiratia rupta, pusa in atele, mi-a devenit asa de straina ca mi-am amintit cum se cheama doar cand am scris-o aici. Se pare ca, de fapt, nu pot scrie si sunt ajutat de informatiile procesate, atent, de simturi. Credeam ca am nevoie doar de un creion si o bucatica de hartie. Mi-ar fi placut sa am acces nelimitat la aceasta parte a mea. Am scris, totusi. Dar de ce uitam ? Inteleg ca nu am putea sa stam cu toate informatiile acumulate in amanunt de-a lungul vietii, dar de ce unele lucruri le uitam mai repede si unele detalii minore ne raman incrustate in craniu ?

Dezamagit ? Nu !

2010-08-23T12:44:00.000+03:00

Dezamagire. De ce continuam sa folosim dezamagirea ca reactie ? Ce anume ne da dreptul sa ne suparam cand realitatea nu corespunde imaginii fantastice create de noi ? Suntem dezamagiti de comportamentul unei persoane pentru ca nu a reactionat intr-o anumita situatie in modul in care ne-am fi dorit noi. Suntem dezamagiti ca nu am reusit sa ne impunem tacit propriile dorinte asupra celuilalt iar acesta nu reprezinta o oglinda a credintelor si valorilor noastre morale. Dorim ca persoana respectiva sa fie exact cum o vedem dintr-un anumit unghi, fara nici o variatie, dar realitatea nu se ascunde in presupuneri si impresii. Pentru a ne face lumea mai usoara standardizam tot, incercam sa incadram lucruri, persoane intr-un anumit tipar chiar daca nu se potrivesc perfect intre liniile trasate inconstient de fiecare dintre noi. Astfel cand o persoana actioneaza impotriva tipicului creat de noi pentru ea, ne simtim dezamagiti, in loc sa ne simtim rusinati pentru calculele noastre eronate si presupunerile virtuale si necercetate. Doare insa cand esti dezamagit de un comportament pe care si persoana in cauza il dispretuieste pentru ca a actionat impulsiv impotriva firii ei.

SMS

2010-08-19T20:38:00.000+03:00

Mie mesajele scrise mi se par geniale. Multumesc oamenilor ca au avut nevoie de limbajul scris. Prin mesaje scapi de presiunea mica sau mare exercitata de interlocutor. Iar ce gasesc suprem este faptul ca mesajele au puterea de a da timpul inapoi. De cate ori nu v-ati reprosat ca nu ati actionat sau nu ati raspuns intr-un anume fel intr-o anumita situatie si v-ati fi dorit sa aveti o a doua sansa. Eh, mesajul il poti expedia dupa ce ti-ai rastalmacit cuvintele pana s-au aranjat singure, pana reusesti sa exprimi exact ceea ce-ti doresti, sa atingi exact acel punct. Daca scrii un mesaj cretin, il poti verifica, il poti schimba, il poti optimiza, ai a doua sansa. Acum trebuie sa stapanesti destule cuvinte pentru a te face perfect inteles, si sa le pui pe fiecare la locul lor, cu semnele de punctuatie introduse cu precizie chirurgicala este o arta ce pare exclusivista. Send. Acum trebuie sa speri ca sunteti pe aceeasi lungime de unda.

Sex !

2010-08-05T20:49:00.003+03:00

Ce ma bucura este faptul ca am reusit sa pastram sexualitatea animalica a stramosilor nostri. Intr-o societate plina de iubire si de sentimente imaculate, destinderea, reincarcarea de care ai nevoie se poate gasi in caldura umeda a unei pizde. Un intens raport carnal este de multe ori cel mai bun remediu, pentru orice. De la prima atingere moale, pana la ultimele palme data cu ura. De la puful zburlit, la spatele arcuit si transpirat. De la suspine apasate, la strigate explozive, pana la tacerea extatica si unghiile ei infipte in spatele meu. Oboseala mea fizica si relaxarea mentala, tremuratul ei si tigarea de pe geam. Este tot ce-mi trebuie, uneori !

Boala !

2010-08-05T20:41:00.000+03:00

Ce este o boala ? Cred ca este singurul pradator natural al omului. Perfect adaptat sa ne ucida, incat si simpla lui prezenta impune respect castigat prin teroare. Boala se va adapta mereu si va depasi usor orice leac castigator de Nobel am crea. De atata spaima am inceput de la o vreme sa ne creem singuri bolile, cele mai multe pur virtuale, celelalte doar exagerate. Boala ne poate distruge fapta. Nu putem savarsi ceva daca suntem bolnavi, si mai relevant toata lumea din jur ne iarta si chiar ne compatimesc caci rezoneaza cu acest sentiment. Oare omul fara boala s-ar plafona, s-ar eroda, ar stagna ? Ce am fi fara incercari ?

Ma mananca nasul !

2010-08-05T20:30:00.000+03:00

Ma mananca nasul pentru ca nu stiu daca m-am scarpinat. Trebuie sa imi aduc aminte ca m-am scarpinat ca sa nu ma mai manance, caci deja sunt scarpinat. Dar daca imi aduc aminte ca nu m-am scarpinat ? O sa ma manance nasul pentru totdeauna !

Plictiseala !

2010-07-26T11:03:00.000+03:00

Avem prostul obicei de a cauta zambete. Orice activitate daca nu este distractiva este un chin sau este inutilizabila spiritului vesel. Un mare tip a zis ca doar oamenii inferiori se plictisesc, cei superiori trec direct la melancolie si suntem niste plictisiti. Plictiseala este o stare autoindusa, este o pauza care marcheaza trecerea de la o distractie la alta, cand aceasta pauza ar putea fi umpluta cu relaxare sau ganduri aleatorii si astfel ar fi un timp castigat, nu pierdut. De ce cautam mereu sa zambim, sa ne distram ? Este oare un mecanism prin care fugim de responsabilitate, de unele adevaruri reci si dure ? Distractie este ca un drog, trebuie sa maresti mereu doza deoarece incepi sa devii imun, pana la un moment in care nu faci decat sa te distrezi, fara sa cunosti altceva. Daca experimentezi o singura senzatie cum ajungi sa o mai recunosti ? Lumea ar trebui sa invete sa se bucure si de tristete, caci ne aminteste ca suntem efemeri, de durere, caci ne aminteste ca suntem inca in viata, de timpul petrecut doar cu gandurile proprii, caci iti ofera prilejul sa-ti faci ordine si sa evoluezi.

Iti vreau !

2010-07-24T21:07:00.002+03:00

Iti vreau iesirile din minti. Imi place sa fiu obiectul rabufnirilor tale. Vreau sa vad cum faci lucruri pentru prima data si eu sa-ti fiu complice. Iti vreau imperativele subtile si rugile taioase. Iti vreau defectele perfecte, ideal slefuite. Iti vreau vulgaritatile elegante. Ce frustrare dulce este sa vrei si sa nu ai !

Din dragoste ?

2010-07-20T13:21:00.000+03:00

Sunt desertat in gura si infumurat doar in tavan. Si ma gandeam. Intr-o relatie de durata este imposibil sa nu apara discutii in contradictoriu, sa nu apara suspiciuni pentru care gasesti si argumente. Atunci cum se poate numi un cuplu fericit sau mai grav indragostit ? Sa spun parerea mea :). O relatie intre doua persoane poate functiona doar pe o baza echilibrata. Si echilibrul nu inseamna doar 50-50, poate fi si 99% din partea unuia si 1% din partea celuilalt. Intr-o relatie amoroasa conteaza cat esti dispus sa cedezi, cat sa primesti, cat esti de dispus sa inchizi ochii sau sa nu intrebi. O relatie se formeaza din caractere, care se completeaza, dar nu in proportii egale. De cele mai multe ori este o relatie sclav-stapan, in care unul este obisnuit sa satisfaca iar celalalt sa fie satisfacut. Ce se numeste iubire nu este de fapt decat rezultatul coliziunii a doua tipologii, este un tango in care cineva trebuie sa conduca, dar sa-i ofere incredere si celuilalt pentru a nu avea retineri in a-l urma. Sa fie iubirea doar o potrivire a doua individualitati, doar o completare externa a unor deficiente de caracter cu defectele altcuiva pe care le dorim a fi calitati ? Probabil, caci prea mult s-a divinizat Iubirea.

Vrei ?

2010-07-19T12:32:00.000+03:00

Vrei sa fii vulgar folosind "In pula mea" sau vrei sa fii un fandosit retardat folosind "In pana mea" ?
Vrei sa fii ipocrit ascultand muzica pe care nu o intelegi sau vrei sa fii incuiat ascultand maneaua ta de suflet ?
Vrei sa fii un fals ambulant incercand sa-i faci sa te placa sau vrei sa-ti etalezi caracterul plictisitor si josnic ?
Vrei sa fii stresat de starea ta inerta sau vrei sa te relaxezi tamp fara stres intre neuroni ?
Vrei sa nu-ti fie imposibil sa realizezi ceva sau vrei sa te ambitionezi si sa faci un cacat ?
Vrei sa fii penibil acuzand ce scriu sau vrei initial sa-ti aduci sinapsele din vacanta ?
Vrei sa nu ai mintea asa de intunecata incat si cand iesi la soare este eclipsa ?

P.S. : Hai, fii dus Dracului !

Imitatorul !

2010-07-02T21:01:00.001+03:00

- Imita o gorila. Si el face ca gorila.
-Imita o piatra. Si el ca piatra statea.
-Imita un imitator. ... ... !
-Imita un imitator. Nu stie...
-Daca vrei sa imiti un imitator imitata-te pe tine pentru ca tu esti un imitator, deci in consecinta, imita-te pe tine cum esti cand nu imiti altceva, fii natural !

Sunt verde !

2010-07-02T15:40:00.000+03:00

De ce sa aruncam hartii pe strada ? Multi "pretentiosi" sunt de parere ca a te cara cu gunoiul dupa tine pana la primul cos, sau a-ti strange paharele goale de bere de pe plaja este sub demnitatea lor. Dar demnitatea fara respect de sine, in special, este doar mandrie prosteasca. Nu te poti considera om daca nu-ti strangi gunoiul, caci planeta nu are nici o vina ca oamenii au aparut pe ea. Ifosele cretine pe care tot mai multi le adopta au la baza incultura, de cele mai multe ori prostie, de fiecare data ignoranta. Inveliti in parfum si haine apretate, ei considera ca este un semn de autoritate, de superioritate sa arunce ambalajul unde nimeresc. Altii, cu neuronii decimati, sunt de parere ca este un act de bravura, de rebeliune pentru ca ei fac ce vor cand vor. Acesti partial-retardati ar merita o rozeta in dantura de fiecare data cand le scapa benevol un gunoi din mana, caci na, si eu sunt rebel si pot sa port un box in buzunar. Nu-ti cere nimeni sa strangi dupa altii, ai grija doar de deseul tau. Nu cred ca este cineva care isi doreste sa lase in urma doar gunoaie.

Silent Strike !

2010-07-01T18:33:00.003+03:00

L-am descoperit recent pe Silent Strike si acest recent s-a dilatat intr-un ev. Cu el muzica "buna" a capatat o noua dimensiune caci cine isi mai amintea ca dintr-o atingere fina a unui violoncel poate rezulta o muzica ce cu greu o poti sustine pe umeri. Maestrul reuseste sa puna in doua acorduri intreaga povara a singuratatii intr-o gravitate sublima incat ti-ai dori o planeta doar a ta unde sa te bucuri de aceasta tristete. Cum sa nu fie o muzica electronica atat de sumbra cand era in care a aparut sta sub semnul fugii de sine doar pentru a ne regasi ? Cum, cand toti cauta puritatea intr-un alb de import si nu se pot bucura doar privind o floare ? Imi mai ofera alinare cand la sfarsitul unei melodii constat ca trip-ul pe care m-a dus mi-a fost indus doar de un pian si cand spun "doar" vreau sa evidentiez efortul colosal al clapelor. Aceste note, a caror inlantuire ai senzatia ca ai auzit-o la Vivaldi, reusesc sa te transpuna de fiecare data intr-o lume idilica, perfecta in exaltari cat si in scufundari melancolice al carei singur defect este efemeritatea. Lumina ei moale nu poate fi ucisa decat de intunericul aspru al realitatii.

Nu-mi place !

2010-07-01T12:48:00.000+03:00

Imi place sa scriu apasat, nu-mi place sa fiu citit superficial. Nu-mi plac piesele vesele, imi place sa-mi las tristetea sa jubileze. Imi place sa pierd timpul, nu-mi place cand realizez cat timp a fost uitat. Nu-mi plac rimele perfecte facute din pix, imi plac rabufnirile, needitate, ale mintii. Imi place un apus ce-mi imita starile, nu-mi plac imitatiile sterpe ale unor lucruri goale. Nu-mi place sa stiu ca nu voi mai fi, imi place sa cred ca voi spune: am fost ceva! Imi place sa ma transpun intr-o melodie, nu-mi place cand ma trezesc intr-o realitate afona. Nu-mi place cand ma copleseste o picatura, imi place cand ma pot stapani in fata unei furtuni. Imi place sa observ specimene deteriorare, nu-mi place ca n-am cum sa nu le observ. Nu-mi plac multe dar ce-mi place ma reprezinta.

Si femeile sunt oameni !

2010-04-29T10:59:00.004+03:00

Sunt satul sa tot aud cum sunt femeile si cat de speciale si noninteligibile sunt ele. Sosise un moment cand au decis ca trebuie sa fie egale cu barbatii iar acum tot ele au decis ca de fapt sunt superioare, o evolutie a omului, gen. Femeile, ca si barbatii, sunt fiinte simple, ca mustele : se nasc, se reproduc, mor. Drogul fiintei umane este fericirea, care intr-o viata reprezinta telul final. Dar cum pentru a ajunge la fericire drumul este lung si intortocheat, omul a "inventat" placerea, placerile. Sa luam femeile, de exemplu, toate vor sa fie fericite, dar pana acolo trebuie sa aiba parte de cat mai multa placere, astfel cucerirea unei femei se bazeaza strict pe exploatarea placerilor acesteia. De ce se cred femeile superioare sau greu de descifrat ? Pentru ca nici ele nu stiu ce vor, ca scop final, si in materie de placeri imediate sunt pe toata harta, fiind conduse de toane si mofturi, de aceea pentru barbati, carora le revina sarcina de a indeplini placerile :, este dificil sa sesizeze care este placerea momentului pe care vrea domnisoara sa o satisfaca. Don Juan, Cassanova si alti cuceritori au rezolvat aceasta problema apeland la "iubirea adevarata", sau macar la mimarea ei, punct sensibil al oricarei femei, fie ca e Julieta sau o Helga, crescatoare de capre in Alpi. In societatea actuala ideea de iubire este atat de pervertita incat a devenit un tel final alaturi de fericire, in sensul ca "se va intampla la un moment dat". Astfel femeia a revenit la placerile primitive, la nevoi : de adapost, de imbracaminte, de hrana si protectie. Aceste idealuri ca iubirea, fericirea sunt inlocuite de nevoile primare si placerile efemere. Sofisticate, superioare ? Imi face placere sa va anunt ca sunteti doar oameni.

Nebun sau Neinteles ?

2010-04-21T12:29:00.003+03:00

Luciditatea este un lucru pe care-l luam ca atare. Este singurul lucru despre care nu putem sa spunem ca-l putem aprecia doar dupa ce nu-l mai avem. Pierderea luciditatii, innebunirea, iata adevarata moarte a omului ! Moartea fizica este pentru multi doar o treapta a unei scari interminabile iar pentru altii un proces natural. Sa-ti pierzi coerenta gandurilor, sa-ti ratacesti chiar gandurile in abisul propriul subcontient, aceasta este moartea unui intelect, este caderea sau revenirea in haosul primordial, cand nu exista nimic. Dar daca din acel haos, din acel nimic s-a nascut totul, este posibil ca din nebunie sa ia nastere insasi Gandirea ? Se poate cerceta momentul ce a creat aceasta "nebunie", declansatorul care a actionat asupra psihicului aducandu-l intr-o stare despre care nu se stie mai nimic. Ce gandeste un nebun ? A preluat Gandirea controlul omului si ii indeplineste cea mai arzatoare dorinta, sa fie Napoleon, sa nu fi pierdut persoana iubita, sa nu fi fost maltratat ? Este psihoza o tulburare a gandirii sau este insasi Gandirea pe care noi nu o putem inca intelege ? Ar fi frumos sa putem innebuni dar sa pastram controlul nebuniei noastre in loc sa ne domine ea pe noi. Oare ce am putea invata din acest haos al mintii ?

Despre Credinta !

2010-04-15T16:38:00.000+03:00

In lumina recentelor evenimente de pe blog, am avut ocazia sa ma gandesc la Credinta, nu la Crestinism, nu la Biserica, la sentimentul de Credinta. Desi Daniel o s-o considere o abordare puerila si superficiala pentru mine este logica si comprehensibila. Pentru a intelege ce este cu adevarat Credinta, trebuie sa ne gandim la obiectul ei : Dumnezeu, propria persoana, Univers si puterea acestuia. Toate au un singur lucru in comun : posibilitatea de a oferi ajutor. Fie ca astepti ajutor din exterior sau ca te motivezi pentru a te ajuta singur, Credinta nu reprezinta decat un strigat disperat de ajutor. A crede in ceva nu are nimic altruist, este dovada suprema de egoism: cred in cineva/ceva doar pentru ca ma poate ajuta: pot depasi un obstacol, pot avea acces la o viata vesnica. Totul se invarte in jurul propriei dorinte, nevoi sau frici ori toate impreuna. Omul in esenta este o persoana slaba, care nu poate realiza nimic fara ajutor exterior de la divinitate, Univers, alte persoane sau fara a se minti spunandu-si ca trebuie sa reuseasca, ca va reusi. Nimeni nu poate prezice viitorul, dar ne place sa traim cu iluzia acestei posibilitati, nici macar propriul viitor. Astfel Credinta ne ofera o asigurare a unui final pozitiv, asteptat, fericit cand in realitate nimic nu este trasat in prealabil. Visele reprezinta dorintele noastre nerealizate, astfel Credinta este visul ce-l purtam cu noi si dupa ce ne trezim. Premergatoare Credintei a fost asocierea oamenilor in grupuri, ca raspuns la acel strigat de ajutor, membrii unei comunitati fiind de ajuns pentru a suplini nevoile omului primitiv. Credinta in extern a inceput probabil cand omul a realizat ca nu poate controla Natura iar ceea ce pentru ei era dezlantuirea a ceva de “acolo” pentru noi a ajuns doar o fraza : Soarele rasare mereu dupa furtuna. Cand isi doreau inspaimantati ca tunetele si fulgere sa inceteze furtuna s-a oprit, iar ei au fost recunoscatori celui ce, precum ei au reusit sa controleze focul, controla furtuna. Este un paradox pana la urma, Credinta s-a nascut din frica, a perpetuat prin recunostinta si a evoluat pe masura ce obiectul fricii noastre s-a modificat. Ne era frica de moarte, acum ne este frica de esec sau ca nu vom trai vesnic in fericire.

Evolutia unui zeu !

2010-04-13T12:45:00.000+03:00

Pornind de la ipoteza ca Dumnezeu este un personaj si ca are trasaturi omenesti pe care ni le-a transmis, dupa chipul si asemanarea lui.
Urmand Biblia putem trasa o evolutie a acestui zeu. Acest orfan de vita nobila s-a nascut cu o imensa putere inconjurat de servitori, fiind lipsit de prieteni, de altii care sa fie de acelasi rang. Singurul care-i era apropiat era al doilea la comanda, Lucifer, intruchiparea ambitiei si determinarii, facandu-se remarcat dintre toti ingerii ajungand sa-i comande pe acestia. Momentul cel mai important in evolutia zeului a fost acela cand Lucifer satul de mofturile si tirania unui copil cu prea multa putere decide sa-si urmeze singur calea. Efectul acestei despartiri trebuie sa fi fost unul devastator asupra unui copil care era obisnuit sa i se indeplineasca orice porunca, iar pierderea singurului slujitor-prieten trebuie sa-l fi alienat, trebuie sa fi rupt echilibrul delicat de care avea nevoie pentru a controla puterea ce o detinea. Pierzandu-si increderea in toti cei ce-l inconjoara si resimtind golul imens lasat de pierderea lui Lucifer, incearca sa-si creeze noi prieteni iar pentru a fi sigur ca nu va fi parasit si de acestia ii face dupa chipul si asemanarea lui. Un alt moment crucial, ce coincide adolescentei zeului, a fost revenirea, sub forma unui sarpe, a prietenului pierdut, care le arata creatiilor si alternativa, ca exista si altceva dupa dominarea zeului. Dupa razbunarea pe care o exercita asupra propriilor “copii” ne dam seama ca zeul nu a reusit sa depaseasca momentul plecarii singurului sau prieten. Din acest moment, zeul degenereaza intr-un adolescent rebel, furios pe tot ce-l inconjoara fiind cunoscut ca zeul cel nemilos si crud din Vechiul Testament. Zeul a fost cel mai ofensat de cutezanta lui Lucifer de a se considera egal cu el, iar pentru a-si demonstra superioritatea si pentru a diminua posibila sfera de influenta a lui Lucifer, zeul a adus potopul pastrandu-i doar pe cei loiali lui pe Pamant. Astfel zeul fiind obosit dupa cursa lui impotriva lui Lucifer si dorinta de razbunare nu se mai implica in conducerea creatiilor sale, iar oamenii isi creeaza alti zei in functie de ce le era accesibil si ce-i influenta direct, Soare, Planete, Natura etc. Ajuns la maturitate si dorind sa-si reia stapanirea asupra creatiilor sale, decide sa urmeze tactica sarpelui din Eden, si anume sa influenteze mintea omului, nu sa-i porunceasca, realizand, probabil, ca a gresit dandu-i unei slugi, care trebuia doar sa-l preamareasca, ratiune si liber arbitru. Cu rationamentul maturitatii, decide ca trebuie sa-si foloseasca abilitatile de manipulare cum poate mai eficient deoarece acesti oameni ai Noului Testament au uitat sau nu stiu de existenta lui. Incercarea lui este una dificila deoarece neavand contact cu omenirea mult timp a uitat cum sa comunice cu aceasta, astfel s-a ajuns la Dumnezeu sau Iahve, Allah. Profilul zeului este unul relativ simplu. Fiind increat si beneficiind de puterea suprema, este un rasfatat caruia trebuie tot timpul sa i se spuna ca este Unicul, Atotputernic. Aceasta aroganta a facut ca orice legatura pe care o are sa fie una de stapan-sluga, iar orice impotrivire a slujitorului sa fie considerata o tradare, o blasfemie. Pentru detinatorul puterii absolute este cam ciudat sa caute tot timpul cofirmarea acestui fapt, acestui drept din nastere, astfel suferind de un complex, mai mult un neajuns: fiind cel mai puternic si avand doar slujitori nu are cu cine sa-si compare cu adevarat forta, astfel sufera de o incertitudine, o neconfirmare a puterii lui. De ce nu l-a putut distruge pe Lucifer cand acesta s-a razvratit ? Iata primul esec al zeului. Aceasta a fost o confirmare a banuielii lui, ca nu detine puterea absoluta, nu poate controla orice. Ranit in orgoliul sau nobil a decis sa-si creeze alti slujitori, dotati cu ratiune care vor alege singuri sa-l urmeze vazand dovezi ale imensei sale puteri. Si aceasta decizie s-a dovedit, pana la urma, la fel de gresita. Singurul lucru ca i-a mai ramas este lupta cu Lucifer, pe care-l considera acum pe picior de egalitate, pentru stapanirea creatiilor lui scapate de sub jug. Din acest motiv cred ca sufera de un complex de inferioritate fata de Lucifer, care a ajuns sa-i fie egal dintr-o simpla creatie a lui. Pentru un increat atotputernic a dezvoltat o mentalitate de invins, de ratat, deoarece desi are toata puterea si toate cunostintele nu poate controla Omul, nu si-a putut controla primul-general, iar in curand se va simti inferior si fara de Omenire.

Intrebare !

2010-04-12T10:17:00.002+03:00

De ce credeti ca s-au comis mai multe crime in numele lui Dumnezeu decat in numele lui Lucifer ? Astept raspunsurile !

Eu Scriu !

2010-04-11T12:38:00.003+03:00

Greutatea paginii albe. Iata o constanta a istoriei omenirii. Inca din pestera omul a dorit sa exprime ce vede si gandeste. A dorit sa-si lase amprenta gandurilor pentru posteritate sau doar sa le elibereze din constiinta pentru a le privi. De ce pastram jurnale intime, de ce scriem, de ce pictam, de ce ne aratam si ne expunem pentru analiza ? Sunt de parere ca obiectul de arta, indiferent de aparente, este facut de autor pentru el insusi, nu pentru mase, nu pentru a contribui la omenire. Este doar mostenirea artistului de care se bucura fara drept intreaga omenire. Obiectivitatea nu exista nici in sculptura, nici in filosofie, nici in literatura ci doar in psihologie. Psihologul este singurul care poate da dovada de impartialitate deoarece el studiaza cauzele subiectivitatii. Psihologia poate caracteriza amalgamul de sentimente ce compune senzatia de obiectivitate a artistului in timp ce ceeaza. Aceste sentimente, specifice doar acelui moment, al creatiei, modifica inevitabil munca artistului fara ca acesta sa sesizeze, desi partea sa constienta il asigura ca este obiectiv. Omul Face pentru a se cunoaste, iar din primul moment cand ai Creat ceva iti dai seama ca nu ai descoperit decat varful icebergului. Suntem fiinte complexe iar procesul cunoasterii de sine poate dura o viata intreaga sau mai mult. De asta scriem, pentru a avea un document, o istorie a propriei evolutii, iar daca vei ajunge sa te cunosti cu adevarat, recitind aceasta istorie, pe patul mortii, te vei recunoaste imediat.

Carnaval perpetuu !

2010-04-09T22:01:00.004+03:00

Cred ca Bruckner spunea ca nu suntem decat ceea ce cred altii despre noi ! Aici apare eterna replica : Nu ma cunosti cu adevarat ! In acest caz problema este la tine pentru ca nu stii sa exteriorizezi ceea ce spui tu ca esti. Este ca in justitie, unde conteaza doar ceea ce poti demonstra, deci in esenta chiar reprezentam doar parerea altora despre noi. Dar de ce avem aceasta nevoie de a ne dezvalui, de a-i lasa pe altii sa ne descopere ? De ce, cand cea mai frumoasa inventie de care ne putem folosi este masca ? Daca am avea o esenta perfecta, un suflet pur, atunci nu am mai avea nevoie de masti, nu am mai fi nevoiti sa ascundem de ce suntem cu adevarat capabili. Mastile au un rol complex, de la aparare la atac, de la eschivare la manipulare. Disimularea este o calitate, cel putin pentru mine, pe care ar trebui s-o stapaneasca toti, caci nimeni nu te vrea pentru ce esti ci pentru ceea ce poti fi si mai important pentru ceea ce vrei sa fii. Astfel, nu cred ca exista persoane "false", falsitatea momentului fiind doar o masca pe care vrea acea persoana s-o etaleze, urmata de alta in functie de necesitatile imediate. Cine suntem noi "cu adevarat" este banal si anost, caci pe baza acestor profiluri "unice" s-au creat tipologiile, generalizarile, ceea ce ne separa si ne face deosebiti sunt mastile pe care le putem adopta si maniera in care le folosim.

Raspunsuri

2010-03-25T15:06:00.003+02:00

De ce ? De ce punem intrebari ? De ce sa ne intrebam ? Intrebarea este cauza raspunsului. Si se pare ca raspunsurile sunt cele pe care le cautam mereu, mereu insatiabili. Raspunsurile trebuie sa fie concrete, finite si nu in ultimul rand safisfacatoare. Desi intrebarea este una singura raspunsurile trebuie adaptate pentru fiecare ureche ce-l aude si pentru fiecare simt ce-l percepe. Raspunsurile ne aduc liniste si oarecum stabilitate. Sa parafrazez : Nu faceti razboi, faceti raspunsuri ! Un suflet tulburat sau o minte haotica asteapta acelasi lucru, un raspuns care sa aduca lumina in furtuna in care s-au trezit. Din acest motiv, raspunsul ca medicament, nu putem vorbi despre un raspuns fals sau adevarat, unul al binelui sau al raului, cautam doar un raspuns ce poate aduce echilibrul, ce ne poate arata centrul, chiar daca este doar fictiv. Sunt de parere ca nu exista intrebari imposibile ci doar intrebari ce nu au raspunsurile dorite. Raspunsul este hrana psihicului precum este fericirea cea a sufletului, iar sprintul dupa fericire si raspunsuri ne oboseste !

Regrete !

2010-03-23T19:18:00.003+02:00

Traieste clipa ! Cine poate trai cu adevarat clipa ? Cine se poate descotorosi de trecut si viitor, de amintire si dorinta ? Nu suntem oare doar amintiri si dorinte ? Amintirile ne modeleaza constiinta iar dorintele ne forteaza ratiunea si ne potolesc foamea. Ce ne poate inhiba ratiunea sunt amintirile dorintelor si dorinta unei alte amintiri, regretele. Regretele au un impact ce nu-l putem controla, devin mai mari decat noi, pot rupe tesutul timpului. In ce masura ? Dorintele sunt produse exclusiv ale prezentului, pentru un viitor ideal. Atunci ce rost ar mai avea sa ne dorim sa schimbam o amintire, un trecut, stiind foarte bine ca ne este imposibil. Acel moment unic ce se doreste schimbat prin regrete nu-l vom mai intalni, dar subconstientul se pare ca nu aplica aceleasi reguli ale fizicii ca si noi. Doar un psihic puternic isi poate folosi constientul pentru a arunca regretele inapoi in Gaura Neagra a subconstientului. Un regret nu poate fi depasit decat prin stocarea lui intr-un loc nevizitat de memorie, iar daca cineva nu are regrete inseamna ca are un deposit ce functioneaza impecabil. Iau pastile de memorie pentru a nu avea regrete !

In linie dreapta !

2010-03-21T17:33:00.004+02:00

Am fost sfatuit sa nu mai citesc NIMIC din filosofie pentru ca nu inteleg. A intelege se pare ca inseamna a-ti asimila interpretarile subiective ale cuiva despre opera altcuiva. Parerea mea de neavizat este ca a face filosofie nu are nici o legatura cu a studia filosofii, ea se face simplu prin dialog cu un interlocutor sau cu tine insuti. Ce stiu eu! Eu unu nu vreau sa gandesc in afara cutiei, doar pentru a realiza ca sunt intr-o cutie mai mare impusa de cei ce-mi guverneaza gandurile, eu intreb "Care CUTIE?". Inteleg toata problema unei alte perspective, sa asculti alta parere, sa ai in balanta si o alta viziune, dar pentru asta vreau intai sa epuizez orice ideea si orice sentiment in mine, sa-mi fac propria viziune, propria perspectiva, sa am parerea MEA, nu doar sa compar ideile altora intre ele si sa mi-o insusesc pe cea care-mi convine. Gandesc in linie dreapta, dar drumul imi este asa de lat si asa de lung ca n-o sa-l pot cuprinde niciodata.

Think Pink !

2010-03-19T14:43:00.003+02:00

Am tot auzit ca trebuie sa gandim pozitiv. Bun, atunci sunt "cel mai" din lume ! Aceasta afirmatie este considerata ca fiind vanitatea prin excelenta, dar cum altfel pot gandi pozitiv ? Pot avea o viziune doar pana intr-un anumit punct ? Cine impune acest prag superior care nu ma lasa sa fiu "prea pozitiv" ? Desigur tot noi, prin morala, taboo-uri si constrangerile societatii la momentul respectiv. Sa fie oare un mecanism instinctiv de aparare ? Ne protejam psihicul de o posibila dezamagire a unei intreprinderi urmate cu ganduri pozitive ? Posibil. Pana la urma gandirea pozitiva poate fi eliberatoare dar si fatala ca orice credinta. Gandirea pozitiva este de fapt transpunera, intr-un cadru controlabil de persoana, a sperantei. Cum speranta tine mereu de un factor exterior, asa gandirea pozitiva il pune in scaunul pilotului pe individ, care crede ca el ia toate deciziile. Intr-un sens mai restrans gandirea pozitiva, fara urma de speranta, este o indepartare de dumnezeu.

Eroul !

2010-03-10T19:52:00.003+02:00

Cum a aparut curajul ? Cine a fost primul erou ? Cum a ajuns aceasta anomalie sa fie printre cele mai ravnite calitati ? Parerea mea este ca a aparut din obisnuinta si necesitate. De cand s-a adunat omul in structuri sociale, la gura pesterii, cand intr-un grup fiecare isi avea rolul bine stabilit, pierderea unui membru ar fi reprezentat un dezechilibru in aceasta structura primitiva. Proaspatul mancator de carne fripta a decis sa-si infraneze instictul de conservare si sa-si fluture bata salvandu-si partenerul de vanatoare din picioarele mamutului. Probabil acela a fost primul erou. Acest instinct impotriva firii cred ca a dainuit din motivul mai sus mentionat dar si pentru ca facand acest gest altruist vanatorul nostru a primit o bucata mai mare de carne de la capetenie, incurajand astfel de comportamente. Fie ca e vorba de conservarea speciei sau de placerea rasplatii, aceasta postura, de erou, a devenit una obisnuita omului, care, insa, este acum infranata de nenumaratele temeri ale omului manuitor de laptop. Eroul modern este acela care a decis sa traiasca calitativ nu cantitativ, fara adanci batraneti, fara mult si sigur. A hotarat sa traiasca 5 minute la o intensitate la care unii nu ajung in 60 ani adunati. Fie ca este vorba de eroul din intamplare, de eroul innascut sau de eroul fara voie, rezultatul este unul de exceptie.

Du-te la manastire !

2010-03-09T20:09:00.003+02:00

Astept reforma doctrinei crestine, ca sa fiu si eu un mic enorias. Toate invataturile si poruncile sunt aplicabile doar intr-o universalizare a crestinismului. Sa nu ucizi ! Dar auzim din ce in ce mai des : Ori eu, ori el ! Oare legitima aparare este iertata ? Sa nu furi ! Intr-o societate in care daca nu furi pleci cu handicap, daca esti cinstit esti luat de prost. Oare daca furi cat ceilalti esti iertat ? Sa intorci si celalalt obraz ! Cand o palma nu vine niciodata singura, cand o umilinta face loc mereu alteia provocand rutina, oare atunci trebuie sa intorc obrazul ? Sa nu minti ? Oare cum o fi sa nu fi mintit vreodata ? Sa fii milostiv ! Cand mila poti arata doar un caine ca sa primesti in schimb recunoastere ! Oare mila pentru propria persoana se accepta ? Dogma crestina nu este gresita, este gresit plasata si in timp si in spatiu. Nu-si are loc in zilele noastre si nici in locuri populate de oameni. Vrei doar iubire si serenitate ? Du-te la manastire ! Mult noroc in a gasi una fara sodomie, exorcizari, maltratari fizice si psihice, fara excese, unde sa primesti exact ceea ce scrie in ghidul turistic.

Un vis frumos !

2010-03-05T18:46:00.003+02:00

Oare cand am incetat sa ne bucuram din mers ? Poate de cand mersul s-a transformat in sprint sau poate ca a trecut asa de mult timp incat nu ne-am bucurat niciodata. Din momentul in care inveti sa mergi inveti ca in viata trebuie sa alergi, sa aduni pana cand o sa ajungi doar lucruri inutile adunate, pana cand devii o gramada de nimicuri. Pacat ca nu este nimeni care sa ne avertizeze cand avem destul, cand inca putin in plus nu ne mai ajuta, dar mai pacat este ca suntem asa de absorbiti de cursa incat am uitat pentru ce concuram. Cand ne facem timp si pentru a ne bucura de aceasta cursa ? Cand vom alege sa stam si in tribune, relaxati cu ochii la spectacol, sa ne uitam cum alearga ogarii dupa un iepure fictiv ? Asta sa fie noua conditie umana ? Asta sa ne deosebeasca de animale, faptul ca nu ne mai saturam, ca mult nu mai reprezinta o tinta ci un esec ? Toata stima pentru cei ce reusesc sa fie impresionati de un apus si nu de monede, de o faleza si nu de o cladire din otel, de oameni si nu de statistici. Sa ne imaginam ca venim pe aceasta lume si singura noastra grija este ca trebuie sa ne bucuram de ea, singura noastra obligatie este sa facem cel putin un om fericit, singura noastra nevoie sa fie aceea de mai putin pentru ca nu putem face fata splendorii ce ne inconjoara. Din pacate este doar un exercitiu de imaginatie iar realitatea ne reaminteste in fiecare zi acest amanunt. Singura solutie este sa traim doua vieti : una in realitatea celorlalti condusa de materialism si alta in realitatea imaginatiei noastre, sa traim in introspectie. Sa rasuflam usurati nu doar in pauza dintre runde ci sa simtim bucuria unei victorii oricand alegem, acesta este un vis frumos !

Atragator sau nu

2010-03-05T14:36:00.002+02:00

Ce este atragator in ziua de azi ? Cine are acel je ne sais quoi ? Am trecut de la durduliile sec. XIX la naturaletea supla a lui Marilyn Monroe, ca mai recent sa trecem la silicoane si botox. In ce priveste barbatii a fost mereu agreat tipul cavalerului cizelat si manierat alaturi de barbatul misterios ce lasa in urma doar pericol. Nu s-au schimbat prea multe, etalonul de frumusete a ramas acelasi, general acceptat, adica cel impus de media. Exista, insa, o alta categorie, ce se vrea elitista, care considera atragatoare calitatile diametral opuse celor recunoscute de o majoritate. Incercand din rasputeri sa se impotriveasca trendului, vor sa nu fie asimilati de valul general, nu vor sa fie parte a cliseului. Tocmai aceasta stradanie, care este implementata de un numar mereu in crestere de oameni, ii face sa se incadreze intr-un cliseu: lor le place orice atata timp cat nu este apreciat de multime. Nu este indicat sa se urmeze nici unul dintre exemplele de mai sus, caci ceea ce consideram este influentat de varsta si de nevoile noastre, mai mult sau mai putin imediate, care difera de la grup la grup sau chiar de la individ la individ. Ce este atragator in ziua de azi ? Fiecare cu ce are nevoie sa-si umple imaginatia.

Dragostea la disectie !

2010-02-28T00:11:00.003+02:00

Am tot vorbit despre dragoste, despre premisele si consecintele ei, despre ce reprezinta si cum se manifesta, insa ce este de fapt dragostea ? Multi ar spune ca este un sentiment si ar pune-o in contrast cu ura. Ura este un sentiment pur, nealterat, este o materie prima care nu are nevoie de alte ingrediente pentru a fi complet. Dragostea, pe de alta parte, reprezinta un amalgam de incredere, atractie si compatibilitate ce este foarte instabil si echilibrul poate fi spulberat la disparitia unuia dintre elementele componente. Acest mix ii ofera puterea dar in acelasi timp ii este si cea mai mare slabiciune, caci multe variabile fac un sistem greu de controlat. Multi decid sa ignore unul dintre ingrediente, in speranta desarta ca vor ajunge la acelasi rezultat final. Daca dragostea nu este un sentiment pur ci un compus, inseamna ca este ceva inferior datorita faptului ca nu se poate realiza decat prin combinarea anumitor ingrediente sau insasi complexitatea ii ofera o pozitie elevata ?

Credinta mea !

2010-02-26T03:04:00.004+02:00

Ca sa-i raspund lui beatman, intr-o chestiune mai veche, si celui ce se intreba in ce cred eu, am decis sa vb despre panica si anxietate si despre o posibila coeziune a celor doua. M-am si documentat in acest sens ( aici ) si se pare ca am intuit destul de corect. Panica este o scurta pierdere a controlului emotiilor si al gandirii, pe cand anxietatea este o boala psihica ce se manifesta la aparitia unor stimuli situationali sau chiar la simpla vizualizare a acelei situatii. Ce mi se pare de vorbit la aceste senzatii este faptul ca ele sunt create de subconstient alaturi de imaginatia noastra. Mi se pare fascinant cum putem sa provocam ceva ce mai apoi nu putem controla. Noi, ca psihice, putem sa cream, o entitate cu vointa si gandire proprie care se poate mai apoi revolta pentru ca intr-un final sa puna stapanire pe simturile noastre. Incearca sa te copleseasca cu resurse, aparent, nelimitate iar finalul acestui asediu este mereu acelasi: dominarea ta totala. Indiferent care este scanteie ce aprinde acest foc consumator de eu si de supraeu, psihicul nostru este cel ce a asezat lemnele si a turnat gazul pana l-a scapat de sub control si a devenit un adevarat incendiu. Iar daca nu exista un stimul extern ni-l putem imagina si astfel se arata cel mai bine ca este un produs exclusiv al intelectului nostru. Daca noi ca simpli oameni avem puterea de a crea ceva ce este total independent de noi si care chiar ne poate surclasa atunci nu suntem noi proprii nostri Dumnezei? Iata, deci, credinta mea se afla in Eu-Zeu !

Naufragiatul

2010-02-18T14:15:00.002+02:00

Ce inseamna o rugaciune ? Sa stai in genunchi si sa trimiti un mesaj de ajutor iar singura certitutine ca acesta va avea efect este credinta. Eu observ o asemanare intre rugaciune si situatia unui naufragiat, care din disperare arunca o sticla cu un SOS in ea, fara a-si sti locatia, in speranta ca cineva il va salva. Misterioasele cai ale Domnului sunt curentii si valurile ce ar putea sau nu duce sticla pe o plaja populata sau nu. Sunt asa de multe variabile ce pot impiedica sticla sa ajunga la destinatie si sa-si indeplineasca misiunea incat aceasta reusita ar seamana mai degraba cu un basm sau un film SF. In mintea naufragiatului trebuie sa se fi instalat spaima sfarsitului, de recurge la un asemenea gest inutil, si o speranta aberanta ce il poate face sa-si piarda judecata inainte sa moara usor. De ce sa aleg si sa-mi doresc sa fiu naufragiat ?

Magazin de sentimente

2010-02-18T13:36:00.001+02:00

Ce inseamna sa fii fericit ? Motivele ce ne pot aduce aceasta stare sunt numeroase si difera de la individ la individ sau chiar de la o zi la alta. Dar este oare fericirea o senzatie ce poate aparea doar datorita unor stimuli exteriori ? Cred ca inca nu suntem destul de evoluati spiritual pentru a ne impune un sentiment fara nevoia unui ajutor extern. Astfel cred ca pot spune ca fericirea este o substanta independenta ce pluteste peste tot in lume si noi trebuie sa gasim fericirea ce ni se potriveste. Acum ca ma gandesc nu avem nici un sentiment al nostru si ca sa-mi raspund la o intrebare, sentimentul nostru de baza este neantul, golul, infinitul fad. Suntem pana la urma doar carcase biologice. Pentru a simti orice avem nevoie de interventia cuiva, a ceva sau chiar a propriilor ganduri. Asta inseamna ca toate sentimentele sunt increate, si sunt ingramadite in aceasta lume. Cum ar fi sa le putem vedea, si sa culegem starea in care vrem sa fim ? Cum ar fi un supermarket de emotii ?

Exercitiu de imaginatie

2010-02-13T14:46:00.000+02:00

Imagineaza-ti o entitate seculara a carei invizibilitate este asa de prezenta in viata noastra incat o putem vedea si atinge. Acest mecanism organic are puterea de a-ti intra in minte si de a planta acolo ganduri ce nu sunt ale tale dar pe care le vei urma doar pentru o promisiune de bine. Acest papusar ce-ti tine atele strans in mana si te face sa ingenunchezi, iti manipuleaza dorintele, iti ucide excesele sufletului. Ti-l poti imagina ca un dictator milenar , ce te poate infometa, ce te poate injosi, te poate face sa te ingrozesti la ideea de a avea un gand negru despre el, iti poate impune restrictii si reguli din primele zile ale existentei tale si toate acestea facandu-te pe tine sa crezi ca-ti face o favoare. Acest vrajitor poate face sa dispara orice urma de ambitie personala si sa spulbere orice putere crezi ca ai avea asupra viitorului tau si totul pentru promisiunea unui dar ce este inca iluzoriu. Acest politician al carui loc de joaca si manevre este psihicul tau, isi desfasoara activitatea neputand fi atins de nimeni. Ti-ai imaginat ? Acum striga : Biserica !

La final !

2010-02-11T13:43:00.000+02:00

Un moment de fericire. O clipa de bucurie. Un singur gand vesel poate face uitata o viata amara si neagra. O singura senzatie de caldura poate incalzi amintirile inghetate ale sufletului nostru. Cand ti se pare ca problemele nu te pot inghiti mai adanc, gandul la acest sentiment te poate salva, iti poate lua bolovanul de pe umeri. Clipele de fericire isi iau energia din momentele grele pentru ca intr-un final sa devina atat de puternice incat aceste pete negre de pe psihicul nostru sa fie asimilate, transformate, sa fie uitate. Cat poti indura pentru a ajunge la finalul sperat ?

Priveste pe geam !

2010-02-10T14:31:00.001+02:00

Priveste pe geam. Ai o anumita imagine ce ti se arata. Acum, abureste geamul. Mai ai aceeasi imagine si este aceasta noua imagine reala ? Dar daca ochii nostri nu sunt facuti pentru a vedea lumea reala, daca ochii nostri sunt aburiti fara ca noi sa stim ? Si mai mult, daca mintea noastra este aburita ? In ce lume traim ?

Visand ca ma trezesc

2010-02-08T16:35:00.002+02:00

Visam. Si eram intr-o padure cu toata lumea. Si spuneam:
- Lume zi-mi ceva ! Si lumea imi raspunde :
- Vezi padurea de copaci ?
- O vad de mic, spun eu. Apoi ma simt obligat sa intreb la randul meu :
- Lume, dar tu vezi omul de scoarta ?
- Nu exista nici un om ascuns in scoarta aceea, sau in oricare alta.
- Atunci cum iti explici ca acest copac a ajuns asa de mare de la o singura samanta ? Energia ce-l face sa simta mediul in care traieste si-l ajuta sa creasca, sa evolueze, nu este aceeasi care leaga sentimentele, gandurile si actiunile intr-un ghem ce-l numim noi Om ?
- De ce ne-am intreba asa ceva ? Singura explicatie ar fi ca esti nauc si nu mai intelegi unde esti si ce vorbesti. Noi nu vedem nici un om.
- Dar totul este atat de clar, vad omul cu mintea de parca l-as putea atinge si modifica. Si imi ziceam in gand “Daca lumea nu vede atunci as face bine sa-mi revin din aceasta stare pana nu ma … “
Si am deschis ochii.

Nu mai am timp ?

2010-02-07T12:35:00.001+02:00

Stiu ca voi credeti ca nu am voie sa vorbesc despre moarte. Dupa cum am mai zis moartea este cel mai personal lucru al nostru, in consecinta imi pot permite sa zic ce vreau. De ce simtim frica de moarte ? Spaima, uneori, de acea clipa ce ne marcheaza finalul ii impiedica pe unii sa traiasca. Nu poate fi vorba de durere, nu poate fi ca ceva a ales ca noi sa murim si prin frica incercam sa refulam acest sentiment, numit moarte. Intr-un cadru general totul se rezuma la timp. Ti-e frica de moarte doar atunci cand crezi ca n-ai realizat destul, n-ai reusit sa faci tot. Ti-e frica pentru ca, oricat de bun crestin ai fi, vezi moartea ca un final, ca un punct, fara adaugarea “si de la capat”. Intr-un final, esti terifiat ca nu mai ai timp pentru a-ti redresa viata. Singura potiune pentru o viata vesnica este acceptarea mortii care te va ajuta sa traiesti timpul nu sa lasi timpul sa te traiasca. Aceasta frica de “nu mai am timp” este nefondata, deoarece avem fantastica capacitate de tese textura timpului dupa bunul plac, fara sa ne dam seama. Daca am reusi sa facem clipele frumoase sa para infinite cum ne par cele de plictiseala ? Atunci vom fi combatut aceasta frica, atunci timpul va fi al nostru, atunci punctul nu va veni niciodata prea devreme.

E Hip-Hop !

2010-02-05T19:02:00.001+02:00

De ce muzica ? De ce te poate manipula o melodie ? Muzica are asupra noastra un efect clar de dominare. Muzica ne poate dicta starea in care suntem. Ne poate amuza cand intra o piesa la care toti reactionam : Ce Tare !, ne poate intrista cand realizam ce piesa este. Cred ca muzica s-a metamorfozat din strigatul sirenelor lui Ulise, ce avea un efect de control al mintii si al vointei. Pe masura ce urechile ne-au capatat experienta luminarii am inceput sa distingem in tipete muzica, muzica de transa. Cand esti posesiunea muzicii ce alternative ai ? Ce poti face cu adevarat cand depinzi de ceva ? Poti incerca sa-ti faci alt rost, de capul tau, sau te poti increde in intentiile acelui ceva. Pana atunci muzica a creat un mic scandal intre simturile noastre ce par naucite, momentan. Ce Tare , e HIP-HOP !

Doar cai de iesire !

2010-02-05T10:45:00.000+02:00

Suntem palmuiti de prima data cand intram in aceasta lume. Copiii se iau de noi doar pentru ca sunt copii. Avem o prima iubire ceea ce inseamna ca ni s-a zdrobit inima candva. Nu putem fi siguri daca dusmanii nu sunt deghizati in prieteni. Putem trece ignorati de o societate rece. Cum imi poti spune acum ca ai probleme ?

Pierdut Gand, ofer recompensa !

2010-02-03T18:20:00.000+02:00

In timp ce eram pe un drum si in cap pe alt drum, m-am gandit la o teorie, o explicatie a unui lucru, pe care urma sa-l postez si probabil ar fi fost interesant. Luandu-ma cu alte lucruri marunte si insignifiante am uitat la ce ma gandisem, obiectul, subiectul chiar si logica gandirii. Daca ma voi gandi din nou la acelasi obiect oare voi mai ajunge la acelasi rezultat si urmand aceeasi logica a gandirii ? Acum imi este imposibil sa raspund la aceasta intrebare dar poate reusesc o finalizare a priori. Posibil ca nu voi avea acelasi rezultat si probabil nu voi fi folosit aceeasi logica. Tendinta gandului de a urma o traiectorie sau alta, de a se incadra intr-o anumita coerenta este grav afectata de starea celui ce incearca sa modeleze gandul. Daca gandul este independent si nu are nici o legatura cu cel ce sustine ca-l provoaca, acelasi lucru nu se poate spune despre rezultatul unei gandiri care este puternic subiectiv, logica ce duce la acest rezultat fiind modificata constant de perceptiile purtatorului despre lume. La intrebarea mea raspunsul poate fi deasemenea “da”, urmand aceeasi logica. Gandul nu este propriu mintii ci este increat, prin urmare are anumite calitati pe care mintea mea ar putea sa le descifreze in acelasi mod de fiecare data, eu putand fi complet obiectiv. Problema nu cred ca este gandul sau logica cu care il inzestrez, ci sunt chiar eu si eul meu, care nu este constant si mereu impartial. Intr-o alta interpretare, gandul poate fi un produs al muncii eului, al psihicului nostru, sa apara firesc ca replica la intrebarea “de ce?”. In acest caz raspunsul ar fi tot “da”.

Inventie vs Descoperire

2010-02-03T14:24:00.001+02:00

Ce conteaza mai mult pentru tine : inventia sau descoperirea ? Inventia este nascuta din nevoie, este un raspuns direct al prezentei unei absente. Descoperirea reprezinta climaxul curiozitatii si al descatusarii de prejudecati. Descoperi pentru a inventa sau inventezi pentru a descoperi ?

Pro sau Contra ?

2010-02-03T12:07:00.001+02:00

Omului nu-i place sa se atuodepaseasca. Nu-i place sa-si puna intrebari si sa se puna pe el la indoiala, prefera mai mult comoditatea, nu vrea sa-si schimbe mentalitatea daca asta presupune un efort, oricat de mic ar fi. Vreau aici sa vorbim despre pro si contra si anume despre cum a fi anti ne vine mai usor si mai natural decat a face ceva constructiv. Constiinta noastra inca este motivata de impulsuri negative, ne putem aduna mai usor puterile pentru a distruge decat pentru a cladi, putem initia o campanie pentru a denigra dar mai rar pentru a promova. Nu o facem voit, aceasta fiindu-ne, se pare, natura, dar in acelasi timp purtam toata vina, deoarece ne putem schimba, dar lenea ne impiedica. Facem actiunile ce ne vin automat pentru ca nu reprezinta o incercare, nu sunt o truda, insa lucrurile obtinute usor sunt, majoritatea, insipide si nefolositoare. Astfel, fiorul negativist fiind cel ce ne insufleteste, simplul gand ca am putea trudi pentru a sustine o calitate ni se pare aberant. Pe de alta parte, ne putem coaliza in numar mare pentru a pune la zid orice ne deranjeaza catusi de putin, incercand astfel sa anihilam jena in loc sa incercam sa o asimilam si sa o remediem. Poate cu timpul nu ne vom mai simti asa de bine in pielea noastra si vom incerca mereu sa ne imbunatatim, poate. Pana atunci evitati excesul de sare, zahar si impulsuri contra.

Frica

2010-02-01T12:20:00.001+02:00

Frica. Care este primul lucru ce-ti vine in minte cand te gandesti la frica ? Rolul arhaic al acestei senzatii este unul de aparare al trupului care o experimenteaza, ce iti da o alegere intre doua impulsuri : fugi sau lupta. Frica a evoluat odata cu omul si in prezent parca am uitat de indeletnicirea ei primara. Motivul este unul simplu: in zilele noastre omul poate fi vatamat atat fizic cat si psihic, iar frica a incercat sa se adapteze. Adevarata sursa a fricii este una partial inexplicabila, deoarece frica produce si fobii, insa voi incerca sa dau o explicatie. Unele fobii pot aparea in urma unor traume si atunci frica are rolul de aparare al psihicului, inducand teama de lucrul traumatizant pentru a evita expunerea individului din nou la acel stimul. Insa unele fobii sunt deprinse, invatate in familie, dar acestea sunt oarecum induse de aparenta siguranta oferita de mediul familial, in care ni se pare ca totul este lipsit de pericole si astfel asimilam fobia unui membru al familiei. In acest caz frica este pur imaginara, fara a avea un motiv concret, palpabil. Frica poate deveni, deasemenea, senzatia principala a unui individ. In aceste cazuri mintea este sufocata de prea multa protectie oferita de frica, creand inhibitii si complexe ce pot incetini sau chiar stopa evolutia psihica a unui ins. Aici temerile trebuie infruntate, pentru a asigura Frica ca nu are un motiv real de a te proteja impotriva unor stimuli ce sunt ori inofensivi ori imaginari. Mai pe scurt nu trebuie sa te lupti cu frica, trebuie sa ajungi la un acord bilateral. Am putea spune ca frica izvoraste din mintea individului ca un scut de protectie ce pare independent, si lasat necontrolat poate crea leziune psihice majore.

Despre fete !

2010-01-31T22:31:00.000+02:00

Fetele sunt fete. Cred ca doar asa pot fi definite. De ce unele femei impun respect ? Prin simplul fapt ca sunt femei, nu fetite, nu adolescente, nu pustoaice. Procesul de formare al unei femei puternice este unul de-a dreptul odios. Fetita din gimnaziu are mare pontential de a deveni o amica buna, o stiti, fiecare a avut un prieten fata in copilarie. Iar daca mai aud o data ca fetele se dezvolta mai repede decat baietii, voi fi nevoit sa innebunesc. Pe masura ce acea fetita creste este din ce in ce mai influentata de noi cunostinte care-i fac mintea sa incerce sa asimileze tot. Cand ajung la liceu, orice urma a prietenului dispare din aceasta adolescenta obraznica. Asta este perioada ce o afecteaza cel mai tare, aici poate deveni curva, daca alege si atunci sansele ei de a ajunge un model in societate scad dramatic. Este perioada in care ea crede ca se descopera pe sine, ca-si descopera prietenii ce vor dura o viata, mici iluzii intr-o conceptie de copila, cand de fapt ea incearca sa copieze un model, daca nu pe toate, din ce poate observa cu ochiul liber. Perioada facultatii este importanta, cand orice fata crede ca a descoperit libertatea si ca spiritul ei va zburda dupa bunul plac. Aici are si o dezamagire, cand observa ca viata de student nu este ca-n American Pie, aici e Romania, locul unde gasesti personalitati impozante in peisaje mizere. Cu putin noroc o astfel de persoana va exercita o influenta destul de mare asupra tanarului caracter si-i va insufla din experienta lui, daca nu se alege praful. Este de asemenea o perioada in care adevaratele modificari asteptate in liceu se produc. Aici conteaza cu adevarat ce alegeri faci, cand ai deplina libertate, si probabil ceva aptitudini de triere a impulsurilor exterioare. Daca nici la 25 de ani nu si-a pus in ordine principiile dupa care se va ghida, atunci probabil nu are mari sanse sa lase o impresie decenta pe unde trece. Dupa aceasta varsta apare femeia echilibrata, calculata, cu ganduri oranduite si personalitate independenta. Asta ar fi despre circumstantele spatiale si temporale. Nu cred ca ar fi cazul acum sa discutam despre dramele ale caror protagoniste si scenariste sunt, cand vine vorba de relatiile amoroase, care sunt numeroase si pe care reusesc sa le complice inexplicabil si penibil pe alocuri.

Simplu !

2010-01-31T15:59:00.000+02:00

Ce inseamna simplu ? Este prea rudimentar sa spunem ca este simplu ceva ce nu este complex. Dupa cum bine s-a dovedit de-a lungul secolelor, simplu inseamna doar ceva asupra caruia nu a cazut nimeni pe ganduri. Oricarui lucru simplu ii putem atribui cel putin o actiune sau o circumstanta ce il complica. Simple cuvinte ? Daca ar fi sa ghicesc as spune ca te cuprinde furia la auzul acestor trei cuvinte : Sa moara ma-ta ! O simpla ganganie ? Atunci cum de un mic paianjan poate crea una dintre cele mai raspandite fobii ? O simpla floare iti poate face sufletul sa tresara, sa-l oblige sa zambeasca. Simplu nu inseamna decat nefiltrat prin om. Ne place asa de mult sa complicam orice incat nu putem privi nimic fara a-i oferi mai multe definitii si fara a incerca sa punem acel obiect in orice circumstanta ce i-ar putea oferi o alta dimensiune. Nu putem privi o moneda si sa afirmam: O bucatica de metal. Ne gandim automat la valoare ce ii este atribuita si la ce reprezinta, la ce poti face cu banii si ce poti face daca nu-i ai. E simplu sa ridici un pahar cu apa ? Spune-i asta unui bolnav de Parkinson. Daca ceva ti se pare simplu, ar trebui sa te gandesti cinci minute la cat de simplu este. Nu vor exista lucruri simple atata timp cat vom fi noi pe planeta.

Te mint sau glumesc ?

2010-01-31T00:24:00.004+02:00

Ma grabesc sa-mi termin visul si sa ma trezesc intr-o lume plina de mine. Ma reflect in tot, in patul ce il impart cu jumatatea mea, in casa ce-mi umple sufletul de flori si ingeri, in trotuarul pe care trec sutele de prieteni. As vrea sa n-am nevoie de somn, as vrea sa ma bucur la infinit de toate placerile ce mi le impune situatia in care ma aflu. Sunt un fericit, imi permit sa inlocuiesc orice nor negru cu zeci de curcubeie in mii de culori. Orice gand produc aduce in randul celor apropiati zambete si din partea lor nu primesc decat caldura si devotament. Urmele pasilor mei, mereu increzatori si niciodata singuri, se transforma intr-o pajiste pe care-mi astern domol reusitele monumentale. Nu pot simti in gri, mintea-mi este senina, sunt stapan peste Natura, Universul vibreaza in acelasi ritm cu orice dorinta as avea, desi am tot ceeea ce am auzit ca unora le-ar lipsi.

Oare ?

2010-01-29T16:46:00.002+02:00

Oare vorbesc numai prosti pe blogul asta ? Oare am eu in minte in loc de confetii si bairamuri o oglinda in care se reflecta o pestera intunecata din a carei profunzime nu poate scapa nici un lucru vesel ? Asta ma ajuta sa fac parte dintr-o elita sau din grupul oamenilor cu ganduri aglomerate si neordonate ? Sunt un ciudat si nu stiu de ce.

Zic NU !

2010-01-28T15:53:00.001+02:00

Zic Modestie. Cu siguranta ai priceput acest cuvand ca definind o calitate umana. De cand este modestie un atribut ? Cum am ajuns sa ne punem modestia pe masa si uitandu-ne la ea sa avem o senzatie de mandrie ? Intr-un sens invechit modestie este sinonim cu smerenie iar mai nou cu mediocru. Care dintre acesti doi termeni trebuie mentionat, cu fericire, ca reprezentativ ? Biserica poate crede ca smerenia este o delicioasa prajitura din care sa ne infruptam iar unii cred ca mediocru inseamna ca nu esti chiar nasol. Eu zic NU modestiei. Cum as putea trai cu mine stiind ca voi avea mereu ochii in pamant, cum m-as putea obisnui cu ideea ca un caracter fad este maximum ce pot cladi ? Agata-te de orice atu si impinge-l in fata, arata-l pana cand si atuul va crede despre el ca este o mare scula. Modestie ar trebui sa fie sinonim cu autodispret.

Hai sa vorbim!

2010-01-28T14:00:00.002+02:00

Hai sa vorbim despre amor! In special despre aceasta pseudoiubire ce pare a-si avea sursa in Romania, caci altfel nu-mi explic cum de este asa de raspandit fenomenul “Te iubesc :*:*:*:X:X:X:X” atat de intalnit la statusuri. Hai sa bifam impreuna cateva calitati definitorii: tot Universul tau se invarte in jurul ei ? La intrebarea “Ce faci?: ai vrea mereu sa raspunzi “O iubesc, si-atat” ? Dupa ce citesti aceasta postare ai vrea sa-mi zici : n-ai tu de unde sa stii ce este intre noi, cu ea este diferit ? Daca acesta este cazul atunci imi face placere sa-ti zic ca nu este dragoste si ca ar trebui sa te rezumi la a o numi “gagica mea”. Daca era dragoste Lumile voastre s-ar fi unit intr-un haos sublim, alaturi de ea ai putea face orice si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa fii poet pentru a descrie ceea ce tu simti vibrand asa de adevarat in fiecare celula.

Iluzie !

2010-01-27T16:39:00.000+02:00

Ati vazut copilul ce doarme ?

Visele devin realitate ?

2010-01-26T16:50:00.001+02:00

De ce toti asteptam sa se indeplineasca cate-un vis ? De ce ne sunt visele perfecte si in acea lume spunem “Eu am!” si niciodata “Eu am nevoie!”? Lumea viselor noi o cream si o mulan dupa ce credem noi ca ne trebuie. Atunci de ce ne mai trezim dimineata ?

Pur Teoretic !

2010-01-26T16:18:00.001+02:00

Este moartea cauzala ? Sau este finalitatea unui proces indelungat care-si are originea intr-o decizie pe care am fi putut s-o luam chiar in copilarie, sau una ce a luat-o altcineva in locul nostru ? In acest caz ar fi foarte interesant sa fim constienti ca alegerea care am facut-o acum ne va duce spre pierzanie peste 50 de ani sau peste 5 secunde. In aceste conditii fiecare dintre noi are un moment cand a inceput sa moara. Iar cei mai visatori si mai sentimentali pot fi linistiti, isi pot pastra sufletul de copil pana la sfarsit, daca alegerea proasta ce ii va duce spre moarte au facut-o cand erau copii, caci dupa aceea tot ce li se va intampla va fi implinirea mortii acelui suflet de copil.

Omul gol !

2010-01-26T14:00:00.002+02:00

Ai nevoie de un gest pentru a fi fericit. Ai nevoie de noroc pentru a fi indragostit. Ai nevoie de o palma pentru a fi furios. Ai nevoie de 5 minute pentru a fi plictisit si de o viata pentru a fi posomorat. Ai nevoie de o imagine pentru a fi meditativ. Ai nevoie de un zambet pentru a fi nesigur. Ai nevoie de un esec pentru a fi increzator. Dar care este starea de baza a omului, care este rampa de plecare a acestor sentimente ? Starea pentru care nu ai nevoie de nimic? Cum este omul gol de sentimente? Suntem oare setati sa ne petrecem viata trecand dintr-o stare in alta, fara a avea un sentiment pe care-l putem numi casa ? Suntem ca H2O-ul, care nu stie daca este lichid, gaz sau solid ?

Calatorie in timp

2010-01-25T11:36:00.002+02:00

Ai omori un pui de caprioara ? L-ai putea strangula cu mainile goale pana ochii i-ar deveni sticla ? Ai putea avea zambetul pe buze in timp ce-i privesti corpul fara viata ? Ai putea chiar sa te bucuri ? Dar daca ai sti ca acel pui ar creste si ti-ar implica familia intr-un accident rutier in urma caruia doar tu supravietuiesti insa ramai paralizat pe viata ? Atunci ai face-o ?

Sentimente !?!

2010-01-24T18:58:00.000+02:00

Cum clasifici sentimentele? Dupa intensitate. Bravo. Dragostea este ceva sublim, iti face sa vibreze toate fiinta cu carne cu tot. Este placut si important sa asisti si sa primesti DRAGOSTE. Dar este un privilegiu sa simti cum se rasfrange asupra ta acel sentiment superior, care iti face sa tremure fiinta pana la origini si sa-ti zguduie carnea pana la maduva, care iti acapareaza toata puterea ce o poti risipi, care porneste din subsolul sufletului si se manifeste asupre fiecarui por al chipului tau imbujorat, care pentru un moment conduce suveran asupra tuturor celorlalte simturi si trairi ce inca nu s-au inventat. Un asemenea sentiment necesita si cere cu pumnul in masa atentia ta totala pentru ca tu mai apoi sa o canalizezi asupra unei singure fiinte microscopice sau a intregii omeniri. Deci data viitora cand cineva iti va arata URA nu uita sa-i multumesti, ai vazut cat efort depune.

Un gand, si-atat !

2010-01-24T17:26:00.000+02:00

Sa ai un gand. Si te concentrezi asupra unui singur gand. Meditatie. Tragi gandul in toate directiile in care se poate intinde. Iti calci gandul in picioare. Autoflagelare mintala. Ti-ai irosit gandul. Posibilitati infinite. Acum ? Te gandesti ca ai incheiat un gand. Si cu asta ?
Si ai un gand. Zici Adio, si mori!

Singur

2010-01-23T22:11:00.002+02:00

Si daca mi-ar fi ramas un singur dor
Sunt sigur ca nu mi-as dori sa mor
Nu sunt pregatit acum, vreau sa raman
Oricum n-am cum sa spun c-o sa-l aman

Si mor ca n-am suflu sa dobor acest dor,
Triumfator, pe corpu-i mort sa ma cobor
Sa-i rad in fata, vreau sa vada ca nu-mi pasa
Si e trist ca ma lupt cu-n dor singur in casa

Singur, cuvantul greu care parca m-a lovit
Singur, sentimentul negru ce incerc sa il evit
Singur, gandul ce gandurile mi le infioara
Singur, spaima cu care adormeam odinioara

O voce ma trezea si imi soptea asurzitor in minte
“Ia aminte, e rece si esti singur printre morminte”
Stiu, va veni vremea cand voi sta, undeva, singur
Dar mai am un singur dor, ce il rostesc nesigur

Cand e timpul de plecat, nu vreau sa fiu uitat
Sa fiu un alt necunoscut pe o panza pictat
In tablou sa am mereu zambetul pe buze
Si langa mine tovarasii ce vor sa ma amuze.

Pesimistul perfect !

2010-01-21T20:39:00.000+02:00

Cum se naste un pesimist? Ce poate determina un om sa se uite la un fluture si sa si-l imagineze inevitabil mancat de viermi? Cum se poate ca in perceptia unui om toate culorile sa se stearga in negru? Mai important, cum a subliniat ea, cum se naste pesimistul perfect, pesimistul prin definitie? Simplu. Nu ai nevoie decat de indeplinirea unei sumedenii de circumstante extraordinare. Si ce bine ar fi sa fii beneficiarul acestei conjuncturi perfecte! Un pesimist perfect poate fi un om ce are ca forta definitorie interiorizarea. El reuseste sa-si infraneze pana si dorinta de a astepta un rezultat final satisfacator. Omul, crescut intre-un mediu echilibrat, este invatat ca nu poti castiga de fiecare data, mai si piezi. Asta inseamna doar ca in maduva lui s-a infiripat o certitudine ca binele si reusita pot aparea oricand in fata ochilor. Copilul, inainte de a deveni pesimist, a fost supus unor intamplari cu un final identic, esecul. De aici inainte, acel copil devine un om cu ganduri pesimiste, deoarece in inocenta lui inca mai crede in basme si istorisirile cuiva in care durerea se transforma in reusita. Acum acest copil cu ganduri pesimiste indura orice, calca pe hoituri, renega prieteni buni in speranta acelei lumini ce-i va putea incalzi fata inasprita de incercarile vietii. Nu trece mult timp, dar pentru el a fost o lupta continua in care apara posibilitatea reusitei, in care-si apara acea senzatie din strafund care-i lasa impresia ca poate o sa fie bine, un bine, orice bine. Astfel copilul creste iar acea licarire din ochi dispare si pe cadavrul inocentei cugeta trist pesimistul perfect. Cugeta la viata ce a avut-o si la cum sa nu-si mai doreasca sa spere pentru ca speranta moare ultima, dar pana moare traiesti intr-o realitate care nu ti se potriveste si in care nu poti exista. Astfel lancea pesimismului este adanc infipta in speranta si razboiul intr-o lume pe care n-o accepti incepe fiind constient ca rezultatul va fi, desi in diferite moduri, acelasi, dezastru, un crater care-ti pare ca te inghite doar pe tine. Pesimistul perfect se naste din coliziunea dura cu realitatea cruda.